Homofobia face victime: Mii de persoane au protestat la New York faţă de uciderea unui homosexual

Câteva mii de persoane au manifestat luni seara la New York denunţând uciderea unui tânăr de orientare homosexuală pe stradă în acest weekend, la Greenwich Village, omorât doar pentru că era gay. "Homofobia trebuie să dispară", scandau manifestanţii, dintre care unii purtau pancarte în memoria "îngerului gay MarK Carson" sau denunţând "ura".
Romania TV
21 mai 2013, 11:04
Homofobia face victime: Mii de persoane au protestat la New York faţă de uciderea unui homosexual

Mark Carson, în vârstă de 32 de ani, a fost ucis cu un glonţ în cap, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de către un bărbat în vârstă de 33 de ani care l-a urmărit în timp ce mergea cu un prieten în acest cartier foarte animat, proferând injurii homofobe înainte să îl omoare pe Carson, pe care nu îl cunoştea, a anunţat poliţia. Arestat imediat după aceea, Elliot Morales a fost inculpat şi plasat în detenţie.

Această crimă, care a avut loc în cartierul Manhattan considerat a fi originea istorică a mişcării pentru drepturile comunităţii gay, a creat o mare emoţie în cadrul comunităţii homosexuale newyorkeze, unii considerând că este vorba despre o „lovitură” în contextul în care tot mai multe state americane autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex.

„Este clar că victima a fost ucisă doar pentru că (criminalul) credea că este gay”, a declarat duminică şeful poliţiei Ray Kelly, insistând asupra faptului că victima nu l-a provocat sau deranjat în vreun fel pe Morales.

„Mulţi oameni credeau că, după adoptarea legii privind căsătoria (pentru toţi), totul va merge în mod automat mai bine”, declară, în mulţime, Marissa Higgins, în vârstă de 23 de ani, care s-a căsătorit cu partenera sa, Danielle, în vârstă de 22 de ani, de Valentine’s Day. „Este nevoie de mai mult timp pentru a schimba mentalităţi”, adaugă ea.

Aproximativ 30 de organizaţii au lansat un apel la participare la această manifestaţie, care s-a încheiat cu un moment de reculegere în locul unde a fost ucis Mark Carson, la colţul dintre 6th Avenue cu 8th Street. Flori, mesaje scrise şi lumânări continuau să fie depuse luni în acest loc. Zece aleşi locali au participat la miting, inclusiv, în prima linie, preşedinta Consiliului Municipal Christine Quinn, candidată la Primărie, o democrată care şi-a recunoscut în mod public orientarea homosexuală. „New York-ul este oraşul nostru şi nu ne vom întoarce în trecut”, a subliniat Glennda Testone, preşedinta organizaţiei „Centrul”, care apără drepturi ale comunităţii LGBT.

Potrivit poliţiei, 22 de incidente de acest tip au fost denunţate în 2013, faţă de 13 anul trecut, în aceeaşi perioadă.
Căsătoria între persoane de acelaşi sex – autorizată din 2011 la New York – este legală, în prezent, în 12 dintre cele 50 de state americane şi în capitala Washington, care nu face parte din vreun stat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT