Horoscop Cristina Demetrescu. Urmează 9 luni de coşmar, zodii care au parte numai de piedici în viaţă

Potrivit astrologului Cristina Demetrescu, lucrurile nu vor merge așa cum ne dorim și vom avea parte de multe piedici de-a lungul perioadei următoare.
Alina Costache
28 iul. 2022, 12:15
Horoscop Cristina Demetrescu. Urmează 9 luni de coşmar, zodii care au parte numai de piedici în viaţă

Horoscop Cristina Demetrescu. Potrivit astrologului, una dintre probleme va fi insomnia. Mai exact, pe timpul nopții nu vom putea să ne odihnim, iar ziua nu ne vom putea desfășura deloc activitatea așa cum trebuie. Vom fi lipsiți de energie, ceea ce va crea probleme suplimentare.

Timp de nouă luni, Luna își va arăta adevărata față. Luna neagră va avea un impact foarte mare asupra emoțiilor noastre: le vom trăi atâta intensitate maximă, dar vom avea parte și de sentimente care ne vor provoca doar durere.

Zodiile care întâmpină probleme financiare. Cristina Demetrescu îi avertizează pe aceşti nativi: „Este bine să nu se laude”

Cristina Demetrescu atrage atenția că în următoarele luni trebuie să acordăm o mai mare atenție celor vulnerabili, precum bătrânii persoanele bolnave, cei cu probleme psihice. Femeile însărcinate nu se vor putea bucura pe deplin de sarcină, pentru că se vor confrunta cu stări psihice incomode. În plus, cu stări mai puțin plăcute se vor confrunta și cei cu multe responsabilități sau care au copii.

Horoscop Cristina Demetrescu:

Horoscop Cristina Demetrescu. Potrivit astrologului, deși unii vor fi tentați să apeleze la psiholog, ideea de bază în următoarea perioadă e vindecarea spiritului, nu neapărat a psihicului.

Citeşte şi: Cristina Demetrescu, o nouă previziune tulburătoare despre finalul războiului din Ucraina: „Văd autodistrugerea lui Putin”

“Sufletul nu poate să fie vindecat decât prin credință, altă terapie nu există. Psihologul nu vindecă sufletul propriu-zis”, a precizat astrologul, într-o emisiune TV.

În perioada asta trebuie să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, să fim mai credincioși și să ne concentrăm pe relația noastră cu divinitatea, a mai adăugat Cristina Demetrescu

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT