Vlad Doicaru, director Huawei România: Până în 2018, vom investi 100 de mil de euro pe piaţa locală

Huawei va creşte numărul de angajaţi români de la 800 în prezent, la 1200 până la finele anului viitor. Producătorul chinez de echipamente IT&C a avut, anul trecut, în România, o creştere a cifrei de afaceri cu 10%, estimând pentru 2013 un avans până la 260 milioane de dolari. De asemenea, grupul va investi încă 100 de milioane de euro până în 2018.
Romania TV
09 iul. 2013, 10:57
Vlad Doicaru, director Huawei România: Până în 2018, vom investi 100 de mil de euro pe piaţa locală

„Grupul chinez va continua angajările în subsidiara din România. Astfel, până în decembrie 2013 vom ajunge la 1.000 de angajaţi, iar la finele anului viitor la 1.200 de angajaţi. În prezent, 70% din angajaţii Huawei România sunt români”, a precizat, marţi, directorul Departamentului de Conturi Integrate al Huawei România, Vlad Doicaru, citat de Mediafax.

Potrivit datelor prezentate de Huawei România, compania este implicată în dezvoltarea reţelelor de telecomunicaţii ale Vodafone România şi RCS&RDS, doi dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de profil.

Producătorul chinez de echipamente IT&C a avut în România, anul trecut, afaceri de 249 milioane de dolari, în creştere cu sub 10% faţă de anul precedent, estimând pentru acest an un avans până la 260 milioane de dolari.

„Cifra de afaceri obţinută în 2012 se referă la contractele Huawei derulate în România atât prin subsidiara Huawei România cât şi prin alte entitaţi ale grupului chinez înregistrate în alte state. Creşterea faţă de 2011 nu este foarte mare, sub 10%, dar este sustenabilă. Subsidiara Huawei România a înregistrat în 2012 afaceri de 96 milioane de euro, de la sub 90 milioane de euro în 2011. Suntem o companie sănătoasă, care creşte de la an la an”, a adăugat Doicaru.

El a adăugat că pentru acest an afacerile Huawei în România au fost estimate la 260 milioane de dolari.

„Cifrele la finele primelor şase luni arată că suntem în grafic şi avem certitudinea că vom atinge ţinta pentru acest an, respectiv atingerea unui volum de afaceri de 260 milioane de dolari în acest an, pe toate entităţile Huawei, atât prin subsidiara din România, cât şi prin celelalte entităţi ale grupului chinez”, a spus reprezentantul companiei chineze.

Huawei Technologies a fost înfiinţată în 1987 de Ren Zhengfei, fost ofiţer în Armata Populară a Chinei, şi este cel mai mare furnizor mondial de soluţii IT&C, cu venituri de 35,4 miliarde de dolari în 2012.

Subsidiara locală a grupului chinez şi-a început activitatea în 2003.

În iunie 2012, Huawei România a anunţat că a investit şase milioane de euro în deschiderea unui centru de suport global în România, suma urmând să crească la 200 milioane de euro până în 2015.

„Centrul a devenit operaţional în februarie 2012. Suma de şase milioane de euro a fost alocată pentru amenajarea şi dotarea tehnică a centrului, al patrulea pe care Huawei îl deţine la nivel mondial”, spunea Doicaru în iunie 2012.

Centrul este situat în clădirea Lakeview, amplasată pe bulevardul Barbu Văcărescu din Capitală.

„Vom continua să investim în dezvoltarea activităţii Huawei în România. Până în 2018, grupul chinez va investi în România încă 100 milioane de euro, cifră care va include şi taxele şi costurile cu forţa de muncă. Cifra se adaugă investiţiilor din perioada 2007-2012, care au totalizat 90 milioane de euro”, a spus în conferinţă reprezentantul Huawei România.

Doicaru a afirmat că Huawei are în România peste 800 de angajaţi, din care jumătate deservesc centru de servicii de suport global.

„Grupul chinez va continua angajările în subsidiara din România. Astfel, până în decembrie 2013 vom ajunge la 1.000 de angajaţi, iar la finele anului viitor la 1.200 de angajaţi. În prezent, 70% din angajaţii Huawei România sunt români”, a spus Doicaru.

Potrivit datelor prezentate de Huawei România, compania este implicată în dezvoltarea reţelelor de telecomunicaţii ale Vodafone România şi RCS&RDS, doi dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de profil.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
David Popovici mai ia un premiu la Paris, imediat după aurul de la 200 de metri! Cum a reacționat campionul român când a aflat vestea
Capital.ro
Contrastul din prognoza pentru15 august. Unde vor fi doar 5 grade și unde se ajunge la 35
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Radu Drăgușin, detalii teribile despre accidentarea care aproape i-a încheiat cariera: „Multă durere, am învățat să merg din nou!”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Verdictul francezilor de la L'Equipe după performanța istorică realizată de David Popovici: ”La final, rezultatul este mereu același”
MediaFlux
Putin dă toate planurile peste cap. Rusia amenință din nou cu un război brutal
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat