Iaşi: Şapte ani de închisoare pentru doi dintre tinerii care au furat statuile din Parcul Copou

Magistraţii Judecătoriei Iaşi au decis, marţi, ca doi dintre cei patru tineri care au furat cele trei busturi de bronz din Parcul Copou să fie trimişi în închisoare pentru şase ani şi opt luni.
Romania TV
30 apr. 2013, 15:39

Magistraţii Judecătoriei Iaşi i-au condamnat pe Marius Constantin Falotă, în vârstă de 19 ani, şi Andrei Dumitru Creţu, în vârstă de 18 ani, la câte şase ani şi opt luni de închisoare pentru că au avut ideea şi au pus în aplicare intenţia de a fura, în perioada 1-7 martie, busturile lui Ciprian Porumbescu, Nicolae Gane şi Barbu Ştefănescu Delavrancea din Parcul Copou, potrivit Agerpres.

În acelaşi dosar, alte două persoane au primit câte doi ani şi şase luni, cu suspendare, pentru complicitate. Sentinţele nu sunt definitive, ele putând fi atacate cu recurs la o instanţă de judecată superioară.

Potrivit poliţiştilor, tinerii înveleau fiecare statuie de bronz în celofan, o cărau până la poarta din spatele Parcului Copou, aici chemau un taxi pentru a-i ajuta să care busturile până la locuinţa lor din zona Ţicău, iar acolo, cu ajutorul unui ciocan, al unui topor şi cu sprijinul unor prieteni, cei doi spărgeau statuile în bucăţi mici. Ei au vândut fragmentele la mai multe puncte de colectare REMAT din Iaşi, contra sumei de aproximativ 3.000 de lei.

Valoarea prejudiciului transmis de Primăria municipiului Iaşi este de 201.000 lei.

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Cel mai mare sportiv român din istorie. Topul în care Gheorghe Hagi e pe 2, iar David Popovici abia al 5-lea. Sondaj FANATIK / Inscop
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Indicatorul rutier pe care şoferii îl ignoră mereu. Ce trebuie să faci când îl vezi?
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai