ICCJ: Judecătorul Ordog Lorand va fi cercetat în arest la domiciliu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins marţi cererea procurorilor DNA Braşov de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Lorand Andras Ordog, judecător la Tribunalul Covasna, acuzat în dosarul privind fapte de corupţie legate de atribuirea unor mari suprafeţe de teren forestier din judeţul Bacău, în care este implicat şi fostul parlamentar Viorel Hrebenciuc.
Romania TV
09 dec. 2014, 14:57
ICCJ: Judecătorul Ordog Lorand va fi cercetat în arest la domiciliu

Instanţa Supremă a dispus ca faţă de Lorand Andras Ordog să fie luată măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu contestaţie.

Procurorii DNA Braşov au cerut luni ÎCCJ arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Lorand Andras Ordog, acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi două infracţiuni de luare de mită.

În referatul cu propunere de arestare, procurorii au reţinut că, în iunie 2010, Andras Ordog, în calitate de judecător în cauza 2165/270/2007, a primit de la deputatul Ioan Adam, avocat în respectiva cauză, 10.000 de euro pentru a formula o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, Gheorghe Paltin Sturdza.

„Banii au fost primiţi chiar în biroul acestuia din cadrul Tribunalului Covasna. După ce a primit banii, inculpatul Ordog, împreună cu membrii completului, a admis recursul împotriva unei sentinţe pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, respectiv Judecătoria Sfântu Gheorghe. În martie 2012, pentru a-şi îndeplini în mod necorespunzător atribuţiile de judecător în cauza 4014/305/2010, Andras Ordog a solicitat de la Ioan Adam, avocat în respectiva cauză, suma de 50.000 de euro, pentru a-i da o soluţie favorabilă clientului acestuia din urmă, Paltin Gheorghe Sturdza. Banii au fost ceruţi chiar în biroul judecătorului din cadrul Tribunalului Covasna. Cu această ocazie, Ioan Adam a promis că-i va da suma cerută”, au reţinut anchetatorii.

DNA a precizat că ulterior, după formularea deciziei (dispuse de judecătorul Ordog, împreună cu judecătorii Gabriel Uţă şi Maria Daniela Velican), avocatul Adam i-a dat lui Andras Ordog 10.000 de euro din suma promisă anterior.

„Decizia respectivă a fost dată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, urmare a unei analize şi interpretări părtinitoare a probelor, denaturându-se vădit starea de fapt. Astfel, s-a creat un prejudiciu în sarcina RNP Romsilva de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier)”, susţin procurorii.

CSM a încuviinţat, în 4 decembrie, solicitarea luării măsurii arestării preventive/a arestului la domiciliu pentru judecătorul Andras Ordog, formulată de procurorii anticorupţie.

În acelaşi dosar au fost arestaţi anterior, printre alţii, fostul deputat Viorel Hrebenciuc şi fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, deputatul PSD Ioan Adam. De asemenea, au fost puse sub urmărire penală mai multe persoane, printre care senatorul PSD Ilie Sârbu şi directorul Romsilva, Adam Crăciunescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT