Ideea închiderii supermarketurilor în week-end, respinsă de deputaţi din Comisia de agricultură

Deputatul PNL Marin Anton intenţionează să propună un proiect care să prevadă ca supermarketurile să fie închise în week-end, însă mai mulţi deputaţi din Comisia de agricultură resping ideea şi au rezerve că o astfel de reglementare va fi adoptată.
Romania TV
13 feb. 2014, 20:02
Ideea închiderii supermarketurilor în week-end, respinsă de deputaţi din Comisia de agricultură

Deputatul PNL Marin Anton, vicepreşedinte al Comisiei de agricultură, a anunţat că intenţionează să propună o iniţiativă legislativă care să modifice legea 322/2009 privind comercializarea produselor alimentare, organizând la Comisia de agricultură o dezbatere în acest sens. Discuţiile vor continua peste o lună.

Citeşte şi Nu e banc! Mega Image a deschis un magazin la fiecare trei zile în 2013

Anton consideră că legea actuală favorizează foarte mult politica supermarketurilor, care „au o poziţie de forţă” faţă de producătorii autohtoni, şi susţine că trebuie aduşi, „într-un fel sau altul”, comercianţii români şi supermarketurile pe poziţii de egalitate.

Deputatul PNL vrea ca supermarketurile să fie închise începând de sâmbătă de la ora 14.00 până luni dimineaţă, arătând că acest lucru ar încuraja produsele româneşti care se vând în pieţe şi că această practică există în ţările europene.

Anton doreşte să modifice prevederile legate de preţul de achiziţie şi de vânzare, deoarece reprezentanţii supermarketurilor spun că preţul de vânzare este preţul de achiziţie plus TVA.

Citeşte şi Bătaie la deschiderea unor supermarketuri în Iaşi şi Alba. Oamenii s-au câlcat picioare pentru oferte VIDEO

„Ai impresia că la prima vedere ei nu câştigă nimic, ceea ce nu este corect. Trebuie definit foarte clar preţul de achiziţie cu care cumpără ei acele produse şi preţul de vânzare de la raft care este preţul care acoperă cheltuielile lor din supermarketuri şi câştigul. Lumea trebuie să ştie foarte clar”, a adăugat Anton.

O altă modificare pe care deputatul PNL Marin Anton intenţionează să o propună se referă la termenul de plată, arătând că toată lumea plăteşte cash la supermarketuri, care „sunt foarte capitalizate, în detrimentul oamenilor de rând”.

„Termenul de 30 de zile de plată din lege în momentul acesta este mult prea mare, 10 zile este un termen corect şi ar trebui respectat”, a spus Anton.

El a mai spus că supermarketurile impun o anumită taxă de intrare în magazin şi că ar trebui ca produsele să intre în magazin pe baza unui contract foarte ferm în care este cuprins preţul de achiziţie. Anton a infirmat că ar avea un interes personal în promovarea acestor modificări.

„Ce a propus, ca în week-end să fie închise supermarketurile, ar fi o tâmpenie, este o poveste, este o chestiune populistă. De fapt producătorul autohton se poate duce să vândă şi luni, marţi, miercuri…, în timpul săptămânii. Am rezerve că se va modifica vreodată, este mai mult o chestiune de imagine”, a precizat pentru MEDIAFAX, deputatul PSD Ioan Munteanu.

Munteanu a arătat că România nu are astăzi soluţii pentru a modifica ceea ce se întâmplă în acest domeniu pentru promovarea produselor autohtone, dar trebuie să se facă un efort şi din partea acestor producători.

„Singurul lucru care scoate produsul în faţă este calitatea”, a spus Munteanu. „Cred că nu se schimbă legea”, a adăugat Munteanu.

Deputatul PDL Tinel Gheorghe a spus că propunerea de a închide supermarketurile în week-end nu poate fi luată în considerare, iar România nu se poate compara în această privinţă cu alte ţări europene.

El a respins şi ideea privind efectuarea plăţii în 10 zile, arătând că în legea în vigoare termenul este în funcţie de produsele proaspete, congelate. Tinel Gheorghe a spus şi că se reclamă impunerea unor taxe pentru vizibilitate la raft şi trebuie văzute care sunt aceste taxe.

El a spus că legea trebuie îmbunătăţită, dar trebuie discutat cu toate părţile implicate şi este un proces de durată.

Tinel Gheorghe a arătat că au mai fost discuţii în 2010 pentru modificarea legii, dar acestea au fost abandonate, considerându-se că este necesar să se lase un timp pentru aplicarea legii promovată în 2009, pentru a se vedea efectele ei.

Dacă va fi inţiată o modificare a legii 322/2009 privind comercializarea produselor alimentare, atunci ea va trebui discutată mai întâi în Senat, care este prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind decizională.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
La 19 ani de la unul dintre cele mai grave momente din fotbalul românesc, Gabi Torje a făcut anunțul
Capital.ro
Ciprian Ciucu face anunțul serii: Da, se poate acest lucru! Liberalii ar putea susține un vot
Playtech.ro
Aplicația de lanternă descărcată de milioane acum 10 ani ascundea ceva grav: cazul care a atras atenția autorităților
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
”Nu știi nimic, ești pe altă planetă!”. Anghel Iordănescu, acuzat că nu l-a oprit pe Miodrag Belodedici să fugă din țară: ”A fost groaznic!”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru săptămâna 11-17 mai 2026. Cele patru zodii care vor câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi