Igaş, audiat în dosarul angajărilor ilegale

Fostul ministru de Interne, Traian Igaş, a fost audiat ca martor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul care priveşte angajările făcute ilegal în Ministerul de Interne şi Jandarmerie, într-o perioadă în care posturile erau blocate.
Romania TV
01 mart. 2012, 11:32
Igaş, audiat în dosarul angajărilor ilegale

Fostul ministru de Interne le-a spus judecătorilor că nu a semnat niciun act privind angajarea sau tranferarea ilegală a unor persoane în structura pe care a condus-o.

Igaş a precizat că nu a cunoscut imediat ce a ajuns la conducerea Ministerului de Interne vechile ordine date de predecesorii săi şi nici drepturile de decizie ale unora dintre subalterini, fiind vorba despre Constantin Baci, fostul secretar general al MAI.

„Nu am cunoscut despre existenţa unor posturi vacante deblocate la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Era un ordin de ministru semnat de ministrul dinaintea mea, în sensul delegării unor atribuţii legate de încadrarea de personal în cadrul MAI către secretarul general al MAI, dar acest lucru l-am aflat mult mai târziu, pentru că la numirea mea în funcţia de ministru în minister existau alte probleme mult mai importante pe care trebuia să le rezolv”, le-a spus Igaş judecătorilor instanţei supreme, potrivit Mediafax.

Întrebat când a aflat despre ordinul privind stabilirea unor competenţe de decizie sau despre ordinul privind suspendarea angajărilor în MAI, fostul ministru a declarat: „Despre existenţa ordinului referitor la derogări am aflat după o lună de la numirea mea în funcţia de ministru, respectiv octombrie sau noimebrie 2010, nu mai reţin precis”.

„Nu cunosc despre ordinul prin care erau suspendate angajările în MAI. Nu ştiu ce conţine ordinul din 2010. Eu am aflat despre angajarea celor trei persoane după trei săptămâni. Am dispus un control al Corpului de Control al ministerului, rezultatele acestui control fiind deja cunoscute. Rapoartele şi nota de raport din dosar nu sunt semnate de mine, astfel încât nu pot să-mi spun decât o părere cu privire la avizele existente. Erau necesare”, le-a mai spus Igaş judecătorilor.

La ieşirea din sala de judecată, fostul ministru a reluat afirmaţiile făcute în faţa instanţei, arătând că nu a ştiut de la bun început ordinele existente la nivelul MAI date de predecesorii săi şi că atunci când a simţit că „lucrurile se îndreaptă către o direcţie greşită” a acţionat în consecinţă.

„După cum bine ştiţi, în momentul în care am aflat despre aceste angajări am dispus un control al Corpului de Control al ministerului. Am aflat exact ce s-a întâmplat, faptul că mie nu mi s-a adus la cunoştinţă despre aceste angajări. Ulterior, prin Corpul de Control am sesizat Ministerul Public şi de aici a început acest proces. Aceste angajări s-au făcut imediat după numirea mea în funcţie”, a declarat Igaş.

Traian Igaş a precizat că „miniştrii vin şi pleacă”, ordinele acestora putând să rămână în vigoare o perioadă îndelungată. „Ordinele rămân până când un nou ministru decide că trebuie modificat ordinul. Vă pot spune că există ordine la nivelul MAI dinainte de anul 2000 care sunt şi astăzi”, a spus fostul ministru.

Întrebat dacă pe rolul Parchetului instanţei supreme există un alt dosar pe numele său şi ce calitate are în acea cauză, fostul ministru a declarat: „Nu, nu există niciun dosar şi nu am nicio calitate”.

În iulie 2011, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată pe Olimpiodor Antonescu, fostul inspector general al Jandarmeriei Române, acuzat de neglijenţă în serviciu şi pe Nicolaie Gheorghe Rugină, fostul său prim-adjunct, acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual.

În acest dosar sunt judecaţi şi Constantin Baci, fost secretar general în MAI, Adrian Pătraşcu, fost director general al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, şi Ion Valentin Opriţescu, fost director general al Direcţiei Generale Financiare din MAI, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii i-au trimis în judecată şi pe Constantin Stoleriu, fost ofiţer în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi pe Marian Valentin Grigoroiu, fost director al Direcţiei Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la fals intelectual.

Potrivit procurorilor, în toamna anului 2010, în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost deblocate posturi „în scopul exclusiv al angajării ilegale a patru persoane”, una direct într-o funcţie de autoritate publică din MAI şi celelalte trei pe funcţii de ofiţeri.

Întrucât realizarea acestui scop nu era posibil într-o singură etapă şi, în plus, era nevoie şi de crearea unei aparenţe de legalitate a încadrării acestora din sursă externă, în condiţiile în care rigorile legale prevedeau păstrarea echilibrului bugetar menit să reducă nivelul cheltuielilor bugetare, au fost demarate mai întâi proceduri care să creeze aparenţa de nevoie pentru structuri ale MAI de personal din surse externe, au precizat procurorii.

După ce au fost angajaţi în rândul cadrelor active ale MAI, trei din cei patru au fost transferaţi de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la Inspectoratul General al Poliţiei Române, iar a patra persoană a rămas în cadrul IGSU.

Conform procurorilor, identificarea unor posturi vacante ce puteau fi deblocate, organizarea concursurilor, componenţa comisiilor, aparenţa examinării candidaţilor au fost desfăşurate cu încălcarea atribuţiilor de serviciu de către inculpaţi, în funcţie de nivelul de decizie la care se aflau.

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „Lui i-a fost rușine”
Fanatik.ro
Cehii, în continuare blocați în Craiova! Ce se întâmplă cu delegația Spartei Praga după meciul cu U Craiova. Update exclusiv
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii. S-a stins o celebră cântăreață. Era una dintre cele mai promițătoare voci ale noii generații
Playtech.ro
Cutremur puternic în România! Unde s-a simţit seismul de mai dreveme
Adevarul
Întrebarea care a aprins scânteia între profesori și învățători. „Dacă citește ministrul ne pune să-i luăm și acasă, pentru consolidarea relațiilor”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Japonia a fost zguduită din nou! Cutremurul a înregistrat 6,7 grade. Autoritățile sunt în alertă
iamsport.ro
Patronul din fotbalul românesc a izbucnit: ”Ultimul om care putea fi ministru! Un simbol al corupției, un combinator care a făcut nenorociri, nu are nicio legătură cu ideea de justiție”
MediaFlux
Cazuri de lepră în România! Cum se manifestă boala
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul