Ilie Bolojan a promulgat legea care schimbă complet activitatea înalţilor funcţionari. DOCUMENTUL se află la Monitorul Oficial

Membrii Guvernului, șeful Cancelariei prim-ministrului, secretarul general și secretarii generali adjuncți ai Executivului, secretarii și subsecretarii de stat, consilierii de stat vor fi obligați să se înscrie în Registrul Unic al Transparenței Intereselor și le va fi interzis să solicite sau să accepte cadouri din partea persoanelor cu care se află în relații în exercitarea mandatului, potrivit unei legi promulgate, luni, de președintele interimar Ilie Bolojan.
Filip Stan
14 apr. 2025, 12:27
Ilie Bolojan a promulgat legea care schimbă complet activitatea înalţilor funcţionari. DOCUMENTUL se află la Monitorul Oficial

Actul normativ trimis de Ilie Bolojan la Monitorul Oficial completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 cu un nou capitol referitor la normele de etică și conduită pentru membrii Guvernului, alte persoane care ocupă funcții de demnitate publică la nivelul administrației publice centrale și pentru personalul încadrat la cabinetele acestora.

Potrivit prevederilor, miniștrilor și altor persoane cu funcții de demnitate publică, pe perioada mandatului sau exercitării funcției, după caz, le sunt interzise solicitarea sau acceptarea de cadouri din partea unei persoane fizice, a unei persoane juridice sau a unei organizații care: a) se află în raporturi juridice contractuale cu instituția sau autoritatea administrației publice centrale din care fac parte; b) are în curs de soluționare una sau mai multe cereri de emitere de avize, autorizații, permise, licențe, acreditări; c) are un interes pentru promovarea unui proiect de act administrativ cu caracter individual; d) participă, în calitate de ofertant, subcontractant sau potențial beneficiar la o procedură de atribuire a unui contract de achiziție publică, a unui contract de concesiune sau a unui contract de închiriere, respectiv a unei finanțări organizate sau acordate de instituția sau autoritatea administrației publice centrale din care fac parte.

Preşedintele Ilie Bolojan şi premierul Marcel Ciolacu, anunţ în tandem despre banii românilor: „Este prioritate absolută”

Actul normativ promulgat de Ilie Bolojan definește cadoul drept ‘orice bun mobil sau imobil, beneficiu sau serviciu oferit în mod gratuit demnitarilor în considerarea mandatului sau funcției deținute, inclusiv banii, aurul sau alte metale prețioase, titlurile de valoare sau titlurile de legitimare care încorporează drepturi patrimoniale, instrumentele financiare, monedele digitale, cardurile ori voucherele valorice, programele de formare, călătoriile, invitațiile la evenimente și spectacole culturale, sportive, științifice, excursiile în țară sau în străinătate plătite integral sau parțial, precum și orice alt serviciu sau beneficiu patrimonial sau nepatrimonial’.

Cadourile de până la 300 de euro anual se pot păstra

Activitățile oficiale reprezintă evenimente publice la care participă aceste persoane desfășurate în țară sau în străinătate, organizate de către instituții publice, organizații internaționale sau persoane juridice ori alte entități de drept privat, în cadrul cărora sunt oferite în mod obișnuit cadouri specifice acestor evenimente.

Prin excepție, aceștia vor putea accepta și păstra: a) cadouri cu o valoare individuală de până la 100 euro, fără a depăși valoarea de 300 de euro anual, în cazul în care acestea sunt primite de la aceeași persoană; b) reduceri sau beneficii oferite publicului; c) împrumuturi de la bănci sau de la alte instituții financiare acordate în condițiile generale de creditare adresate publicului; d) acoperirea costurilor și facilitării participării la manifestări, conferințe, evenimente, în exercitarea funcției de reprezentare a instituției sau autorității administrației publice centrale; e) bunuri sau servicii primite în cadrul unor activități oficiale.

Persoanele care intră în posesia unui cadou a cărui acceptare este interzisă vor fi obligate să îl restituie în termen de 30 de zile de la data primirii.

Actul normativ mai prevede că, în considerarea circumstanțelor personale, categoriile de persoane cu demnitate publică, cu excepția prim-ministrului, se pot abține de la participarea la procesul decizional cu privire la un proiect de act normativ sau un proiect de document de politică publică sau de la participarea în ședința Guvernului în care acesta se dezbate. Abținerea se notifică prim-ministrului, după caz, sau superiorului ierarhic cu propunerea desemnării unui înlocuitor.

Lista notificărilor se va publica pe site-ul instituției sau autorității administrației publice centrale la secțiunea ‘Integritate instituțională’, respectiv pe site-ul Guvernului. Lista se actualizează în termen de cel mult 30 zile de la înregistrarea unei notificări.

Ilie Bolojan, despre proiectul Porți Deschise la Palatul Cotroceni: „Două sfârșituri de săptămână deschis, peste 40.000 de români”

Totodată, aceste persoane cu funcții de demnitate publică vor avea obligația de a se înregistra în Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI) și de a publica întâlnirile oficiale cu persoane terțe cu cel puțin două zile înaintea desfășurării acestora. Întâlnirile oficiale publicate în RUTI vor include numele persoanelor și/sau denumirea entităților participante, data și locul întâlnirii, descrierea scopului întâlnirii, urmând ca, în termen de cinci zile lucrătoare de la desfășurarea întâlnirii, să fie completate informațiile cu principalele teme de discuție și concluziile acestora, după caz.

Registrul Unic al Transparenței Intereselor implementat de legea promulgată de Ilie Bolojan va înregistra întâlnirile oficiale cu persoane terțe.

Registrul Unic al Transparenței Intereselor – www.ruti.gov.ro – va fi administrat de Secretariatul General al Guvernului sub forma unei platforme publice, accesibilă online, pentru a asigura transparența activităților ce pot influența luarea unei decizii, reprezentând un cadru de colaborare complementar și anterior procedurii legale de transparență decizională.

Prin excepție, nu vor fi publicate întâlnirile oficiale care au ca obiect: a) dreptul unei persoane fizice de a beneficia de servicii publice sau dreptul său la viață privată garantat de lege; b) reprezentarea drepturilor legale ale unei părți sau ale unui participant implicat într-un proces administrativ sau judiciar, în contextul respectivelor proceduri; c) reprezentarea intereselor de politică externă în relațiile diplomatice sau consulare; d) comunicările care fac parte din reglementările privind condițiile de muncă și de încadrare în muncă sau care sunt direct legate de acestea întreprinse de reprezentanții unui sindicat în numele membrilor săi.

De asemenea, persoanele cu demnitate publică vor avea obligația de a publica întâlnirile oficiale cu persoane terțe, care s-au desfășurat fără o planificare prealabilă, în termen de două zile de la data desfășurării acestora.

Potrivit legii, persoanele cu rang de demnitar din cadrul autorităților administrative autonome, prefecții, subprefecții și autoritățile administrației publice locale pot solicita înregistrarea în RUTI și să publice întâlnirile oficiale cu persoane terțe.

Actul normativ mai prevede organizarea de către Institutul Național de Administrație de cursuri de formare pe teme referitoare la etică și conduită în exercitarea atribuțiilor pentru categoriile de persoane vizate de reglementare.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat luni, 14 aprilie 2025, următoarele decrete:

  • Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului  nr. 66/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul sănătății (PL-x 442/16.09.2024);
  • Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Politicii publice de proprietate privată a statului (PL-x 79/19.03.2025);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și pentru modificarea art.1 alin.(1) din Legea nr. 251/2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acțiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcției (PL-x 80/19.03.2025);
  • Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 293 alin. (2) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004 (PL-x 433/29.06.2022);
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Todor Casiana-Delia la Tribunalul Timiș – pensionare;
  • Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Andrieș Carmen, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Vaslui – pensionare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, ultimele detalii despre transfer. Care e echipa din Serie A la care a fost propus!
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce electrocasnice ar fi bine să eviți între orele 19:00 și 23:00. Recomandările făcute în contextul presiunii asupra sistemului energetic
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat