Ilie Năstase va fi operat de hernie de disc

Îl aşteaptă o intervenţie chirurgicală, dar nu e nimic grav. Ilie Năstase s-a internat, ieri, în spital şi va fi operat de hernie. Fostul mare tenismen român se va reface rapid, întrucât intervenţia va fi făcută laparoscopic. 
Alina Costache
10 iun. 2015, 03:18
Ilie Năstase va fi operat de hernie de disc

Ilie Năstase are mici probleme medicale şi a hotărât, ieri, să se interneze pentru nişte analize. „Nu este nimic grav, m-am internat astăzi (n.r. – ieri). Mi s-au rupt muşchii şi trebuie să mă operez de hernie”, a declarat pentru „ziarulring.ro„, Ilie Năstase. „Este o intervenţie simplă, care se face laparoscopic. Deocamdată nu face decât nişte analize şi probabil în zilele următoare va avea loc intervenţia”, a declarat o sursă apropiată lui Ilie Năstase. Specialiştii spun că este vorba despre o internare de maximum trei zile, iar intervenţia este extrem de simplă. Refacerea pacientului este foarte rapidă pentru că operaţia se face fără tăietură. În cazul lui Ilie Năstase, se pare că ar fi vorba despre o hernie generată de efort fizic intens. 

Din cauza problemei medicale, Ilie Năstase a amânat şi inaugurarea academiei care îi poartă numele, aflată pe locul fostei baze sportive din cartierul Aurel Vlaicu. De construcţie s-a ocupat soţia fostului mare tenismen, Brigitte, întreaga investiţie ridicându-se la 1,5 milioane de euro. Lucrările au durat trei ani, pe terenul de 63.000 de mp fiind amenajate şase terenuri pentru copii, vestiare pentru fete şi băieţi, cu grupuri sanitare, şapte terenuri pentru adulţi (pe zgură), un teren de fotbal şi loc de joacă şi de recreere pentru copii.

 
 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Leo Messi a numit cel mai bun fotbalist din lume la ora actuală: „Fără îndoială!”
Capital.ro
Șoferii care trebuie să obțină un alt permis de conducere. Se face solicitare și se achită taxa. Cel național nu este recunoscut
Playtech.ro
De ce au început să scadă dobânzile în România. Explicațiile ministrului Finanțelor, ce înseamnă asta exact pentru români
Adevarul
Cum îți treci casa pe numele copilului fără să îți pierzi dreptul de a locui în ea
wowbiz.ro
Tatăl fetei de 18 ani ucise în Bihor, primele declarații după ce presupusul criminal a fost prins. Bărbatul îi acuză pe polițiști: „M-am rugat în genunchi”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Lovitură la Tribunal pentru omul care visa să ia FCSB! Marian Ceaușescu a izbucnit: ”Șpăgarule!”
MediaFlux
Documente secrete despre OZN-uri. Departamentul de Război al SUA a făcut publice imagini și relatări spectaculoase FOTO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi