Iliescu: Dorinţa lui Băsescu de a vorbi direct cu ambasadorii e fără noimă

Fostul preşedinte Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, a calificat intenţia şefului statului de a instala un sistem de comunicaţii direct cu ambasadorii români drept "o aserţiune" care nu are niciun fel de noimă, în condiţiile în care această comunicare există oricum între reprezentanţii diplomatici şi autorităţile statului, informează agenţia Agerpres.
Romania TV
05 sept. 2012, 20:46
Iliescu: Dorinţa lui Băsescu de a vorbi direct cu ambasadorii e fără noimă

Ion Iliescu a arătat că nu a existat până acum un astfel de sistem.

„Ambasadorii au statutul lor. Ministerul de Externe este instituţia care se ocupă în mod organic şi funcţional de ambasadori şi de ambasade, dar, sigur, ei pot oricând, au cale deschisă spre şeful statului. Asta-i altceva. Ei sunt numiţi de şeful statului. Dar, pentru asta nu este nevoie să se creeze un sistem personal nemijlocit pentru ambasadori, e fără noimă. Nu este în practică aşa ceva ideea cu fir roşu, cu fir special e aiurea. Preşedintele are oricând acest drept să comunice cu cine doreşte, dar, în practică, toată această comunicare se face prin Ministerul de Externe. Dar nimeni nu-i împiedică nici pe primul-ministru, nici pe preşedinte să comunice. Care-i problema?”, a declarat fostul şef de stat la finalul unei lansări de carte la care a fost prezent la Librăria „Bastilia” din Capitală.

Traian Băsescu vrea ca, la Palatul Cotroceni, să fie instalat un sistem de comunicare directă cu ambasadele României, pentru că vrea să evite situaţii pe care le-a „trăit”, atunci când mesajele nu i-au fost transmise. Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, nu este însă de acord cu solicitarea lui Băsescu.

„Probabil, în cel mai scurt timp voi lua decizia să se instaleze şi la Cotroceni un sistem de comunicaţii direct cu ambasadele, pentru a preveni întâmplări pe care le-am trăit în care mesajul preşedintelui nu se transmite către misiuni diplomatice. Dacă voi constata că se menţine această tendinţă, vom comunica direct. Sper să nu fie cazul, odată cu venirea domnului ministru Corlăţean, dar dacă va fi cazul o voi face fără reţineri”, le-a spus Traian Băsescu ambasadorilor români, exprimându-şi speranţa că nu vor mai fi cazuri de transfer de influenţă de la partid la misiunile diplomatice şi că nu va mai auzi de ambasadori şi consuli care răspund la comenzi de partid.

În replică, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a spus că instalarea unui sistem direct de comunicare la Cotroceni cu ambsadele României este „fără precedent” şi a arătat că nu este de acord cu o asemenea solicitare.

„Nu cred că atâta vreme cât intenţia este de a funcţiona instituţional corect, iar MAE este o instituţie care a funcţionat corect, trebuie să o ferim de bătăliile politice. Nu cred că dacă această instituţie îşi face datoria corect, nu cred că trebuie să recurgem la canale de comunicare separate. Este o chestiune fără precedent şi eu nu sunt de acord cu aşa ceva”, a declarat Corlăţean, potrivit Mediafax.

La reuniunea de la Cotroceni, Traian Băsescu a mai spus că ştie foarte bine că sunt capitale în care ambasadorii statelor membre UE se întâlnesc fără a-l invita şi pe ambasadorul român, „tocmai pentru a discuta deschis situaţia din România”.

„Este surprinzător pentru mine că politicieni de vârf din România nu au recunoscut Comisiei Europene un drept dat chiar de Tratatul UE, acela de a veghea la respectarea criteriilor politice în statele membre”, a spus Băsescu.

„Cred că prin atitudine ne-am făcut foarte mult rău şi ştiu că sunt capitale în care se întâlnesc ambasadorii statelor membre fără a mai invita şi ambasadorul României tocmai pentru a discuta deschis situaţia din România. S-a produs brusc o deteriorare a imaginii, e de datoria diplomaţiei să redeschidă dialogul cu statele membre şi instituţiile UE”, a susţinut Traian Băsescu.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Orban vs. Magyar! Cu cine votează, de fapt, maghiarii din fotbalul românesc la alegerile din Ungaria. ”Și oamenii din Ardeal vin aici”. Exclusiv
Capital.ro
Marea actriță pe care România a pierdut-o. A fost una dintre cele mai valoroase actrițe ale teatrului românesc
Playtech.ro
Mesaje de Paște pentru rude, prieteni sau colegi de muncă. Cele mai frumoase urări de transmis pe WhatsApp
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar nici nu are ceva special”
wowbiz.ro
Ianis, un fotbalist în vârstă de 14 ani, a murit alături de tatăl său în accidentul de pe centura de nord a Craiovei! Întreaga familie este devastată: „Îngerii mei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
ULUITOR! Pentru ce îi împrumuta Mitică Dragomir sume importante de bani lui Gigi Becali. Acum regretă: ”Gâscă mare am fost!”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Paște. Ce le transmitem celor dragi în 2026
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj