Imigraţia în FORTĂREAŢA EUROPA îi costă foarte mult pe contribuabilii din UE

Țările Uniunii Europene au cheltuit 11,3 miliarde de euro cu începere din 2000 pentru a-i repatria pe imigranții ilegali și 1,6 miliarde de euro pentru a asigura protecția granițelor Europei, dezvăluie o anchetă realizată de un grup de jurnaliști europeni, publicată joi în 16 țări, relatează AFP, citată de Agerpres.
Filip Stan
18 iun. 2015, 05:11
Imigraţia în FORTĂREAŢA EUROPA îi costă foarte mult pe contribuabilii din UE

Țările Uniunii Europene au cheltuit 11,3 miliarde de euro cu începere din 2000 pentru a-i repatria pe imigranții ilegali și 1,6 miliarde de euro pentru a asigura protecția granițelor Europei, dezvăluie o anchetă realizată de un grup de jurnaliști europeni, publicată joi în 16 țări, relatează AFP.

 Ancheta este publicată într-un moment în care se poartă discuții aprinse în rândul UE cu privire la un plan de acțiune pentru a întări lupta contra imigrației clandestine și a primirii refugiaților și solicitanților de azil.

Statele membre sunt unanime pentru accelerarea repatrierii imigranților ilegali și divizate în ce privește asistența oferită Italiei și Greciei, două țări ale căror sisteme de primire sunt sufocate de sosirea imigranților.

Cum să se organizeze repatrierea imigranților ilegali? Chestiunea este de mai mulți ani punctul vulnerabil al politicilor europene în domeniul imigrației. „Rata repatrierii imigranților ilegali a fost de 33% în 2014”, a subliniat marți comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie, Dimitris Avramopoulos, potrivit Agerpres.

Or, statele membre cheltuiesc sume uriașe pentru repatrierea lor: 11,3 miliarde de euro cu începere din anul 2000, potrivit anchetei. Expulzarea unui imigrant costă în medie 4.000 de euro, din care jumătate sunt pentru transport.

La rândul lor, imigranții au plătit 15,7 miliarde de euro pentru drumul spre Uniunea Europeană, precizează această anchetă, prezentată ca rezultatul a șase luni de muncă a 20 de jurnaliști, statisticieni și programatori din 16 țări europene.

În 2014, peste 600.000 de imigranți au cerut azil în Uniunea Europeană.Din ianuarie până în mai 2015, peste 100.000 de imigranți au traversat Marea Mediterană, iar 1.865 s-au înecat, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM).

De asemenea, cetățenii europeni sunt nevoiți să contribuie la finanțarea protecției frontierelor: 1,6 miliarde de euro cu începere din 2000, principalii beneficiari fiind marile grupuri industriale specializate, ca Airbus, Finmeccanica și Thales, subliniază ancheta.

Citeşte şi Ungaria ridică ZID de 4 metri la frontiera cu Serbia. Se teme de venirea imigranţilor

Barierele de garduri instalate pentru a apăra enclavele spaniole Ceuta și Melilla în Africa de Nord costă 10 milioane de euro anual pentru întreținerea lor, afirmă documentul. Gardul de la granița dintre Grecia și Turcia îi costă în fiecare an peste șapte milioane de euro pe contribuabilii greci.

Comisia Europeană contribuie la finanțarea centrelor de primire a solicitanților de azil și a măsurilor de protecție a frontierelor.

Pentru perioada 2014-2020, în bugetul UE sunt prevăzute 3,1 miliarde de euro pentru Fondul destinat azilului, migrației și integrării (AMIF), iar 3,8 miliarde de euro pentru Fondul pentru securitate (ISF), precizează Comisia.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT