Imunitatea la infecţia cu SARS-CoV-2 poate dura cel puţin şase luni. Cum reacţionează organismul la o nouă expunere la virus

Imunitatea la infecţia cu SARS-CoV-2 poate dura cel puţin şase luni, potrivit unui studiu publicat luni de revista Nature şi realizat asupra a 87 de persoane care au fost infectate cu acest tip de coronavirus.
Daniel Spătaru
18 ian. 2021, 16:57
Imunitatea la infecţia cu SARS-CoV-2 poate dura cel puţin şase luni. Cum reacţionează organismul la o nouă expunere la virus

Studiul relevă că nivelul celulelor B de memorie specifică (a căror misiune este de a apăra organismul de viitoare agresiuni ale acestui patogen generând anticorpi la infecţia cu SARS-CoV-2) s-a menţinut constant pe întreaga perioadă a studiului. Rezultatele sugerează că persoanele care au fost în prealabil infectate cu SARS-CoV-2 pot genera un răspuns rapid şi eficient dacă vor mai fi expuse la virus.

Sistemul imunitar uman răspunde la infecţie producând anticorpi care pot neutraliza specific agentul infecţios. S-a demonstrat că anticorpii umani împotriva SARS-CoV-2 protejează împotriva infecţiei pe modele animale. Nivelurile acestor gen de anticorpi se pot reduce cu timpul, dar celulele B de memorie, aşa cum sugerează şi numele îşi „amintesc” de agentul infecţios şi pot incita sistemul imunitar să producă aceiaşi anticorpi în caz de reinfectare, se mai arată în studiul publicat în revista Nature.

Michel Nussenzweig şi colegii săi de la Rockefeller University din New York au studiat 87 de persoane cu diagnostic confirmat de COVID-19 timp de 1,3 şi 6,2 luni de la infectarea cu SARS-CoV-2 şi au remarcat că, deşi activitatea anticorpilor neutralizatori scade cu timpul, numărul celulelor B de memorie rămâne neschimbat. De asemenea, autorii au observat că anticorpii produşi de aceste celule sunt mai puternici decât anticorpii originali şi pot fi mai rezistenţi la mutaţiile proteinei cu ajutorul căreia virusul pătrunde în celulă.

Aceste observaţii arată că celulele B de memorie au capacitatea de a evolua în prezenţa unor mici cantităţi de agent viral persistent (mici proteine ale virusului ce pot fi detectate de sistemul imunitar).

Citeşte şi Alexandru Rafila, răspunsuri la nelămuririle despre vaccinul anti-COVID. Cât durează imunitatea

Prezenţa şi evoluţia continuă a celulelor B de memorie sugerează că persoanele care au fost diagnosticate cu COVID-19 sunt capabile să producă rapid anticorpi puternici neutralizatori în cazul reinfectării cu SARS-CoV-2, au conchis autorii.

La nivel mondial, peste 40 de milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate. Până luni, cel puţin 60 de ţări şi teritorii, care grupează 61% din populaţia mondială, au demarat campanii naţionale de vaccinare. Însă 11 ţări concentrează 90% din dozele injectate deocamdată la nivel global. Luni, la ora 10:30 GMT – 12.30, ora României – cel puţin 40.062.825 de doze au fost administrate, potrivit datelor grupate de AFP pe baza informaţiilor transmise de surse oficiale. Această cifră este fără îndoială subestimată, întrucât mai multe ţări cu populaţii foarte mari, precum China, Statele Unite şi Federaţia Rusă, nu şi-au actualizat datele de inoculare în ultimele zile.

Israel este, de departe, cea mai avansată ţară din acest punct de vedere, în raport cu populaţia sa: 2,43 milioane de doze au fost administrate unui număr de 2,12 milioane de persoane (24,5% din populaţia naţională). Aproximativ 3,6% dintre israelieni au primit deja ambele doze necesare pentru a asigura o protecţie optimă împotriva virusului SARS-CoV-2.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Răzvan Burleanu i-a decis viitorul lui Gică Hagi la mai puțin de 24 de ore de la dezastrul din Nations League. Ce se întâmplă cu „Regele”
Capital.ro
Buletin și permis direct pe telefon, în România. Aplicația MAI pe care 95% dintre români au de gând s-o utilizeze din 2027
Playtech.ro
Ce document prezinți la medic dacă ai noul buletin electronic. CNAS explică regula din octombrie
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Pericol de deflagrație pe Valea Oltului! Un TIR a spulberat o pompă de carburant la ieșirea din Călimănești
iamsport.ro
Fostul finanțator din fotbalul românesc a măturat pe jos cu Hagi: ”Nu putem să nu-l bănuim că este un idiot!”
MediaFlux
Moment din viața lui Gigi Becali, filmat de paparazzi! Latifundiarul, discuții fostul său nepotul său preferat, Lucian Becali, la colț de stradă Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte