În al…patrulea an: UE şi Canada au semnat un ACORD de LIBER SCHIMB

Uniunea Europeană şi Canada au semnat vineri, după patru ani de negocieri, un acord de liber schimb, care ar trebui să crească schimburile comerciale dintre cele două economii cu peste 20%.
Romania TV
18 oct. 2013, 16:48
În al...patrulea an: UE şi Canada au semnat un ACORD de LIBER SCHIMB

UE şi Canada au semnat, vineri, acordul de liber schimb care ar trebui să crească schimburile comerciale dintre cele două economii cu peste 20%, după cum au anunţat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi premierul canadian, Stephen Harper.

Înţelegerea trebuie aprobată de Parlamente şi de statele membre UE, potrivit Deutsche Welle, citat de Mediafax. „Acordul va asigura noi oportunităţi companiilor în UE şi Canada, prin creşterea accesului bunurilor şi serviciilor pe cele două pieţe şi va deschide noi oportunităţi investitorilor europeni”, a afirmat Barroso.

După intrarea în vigoare, acordul va conduce la creşterea cu 23% a schimburilor comerciale dintre UE şi Canada, însemnând un plus de 26 de miliarde de euro.

Impactul asupra PIB al UE va fi de 12 miliarde de euro pe an, potrivit estimărilor Comisiei Europene, citate de AFP.

Citeşte şi Barroso: Fără o Europă unită, ar dicta legea celui mai puternic

Acordul acoperă accesul la bunuri şi servicii, transparenţă şi protecţie pentru investiţii, cooperare în privinţa reglementărilor şi achiziţiilor publice, informează Mediafax.

Detaliile nu au fost încă dezvăluite, întrucât sunt necesare încă unele „reglaje” şi verificări din partea juriştilor, a declarat un oficial canadian pentru CTV News Canada.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Marius Mitran, necruțător: „România B a fost un experiment. O tentativă eșuată în gândurile lui Hagi!”
Capital.ro
Salariu de 3.500 €/lună în Germania pentru o meserie banală. Ce primesc angajații romani după două luni
Playtech.ro
Prețurile apartamentelor au scăzut într-un mare oraș din România. Ce arată datele pentru restul țării
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Zeci de mii de români rămân fără pensie. Mai au doar o zi să trimită documentele obligatorii la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte