În ce ZI a săptămânii este cel mai bine să naşti. Copilul va avea viaţă lungă şi noroc

LUNI

Se povestește că Luni e bărbat și e bun pentru începutul tuturor lucrurilor, ține cheia de la cea dintâi poartă a cerului iar când treci pragul spre lumea de dincolo, îți arată drumul pe care trebuie să mergi. Cine se naște lunea, zi benefică oricărui început, va avea viață lungă, noroc și va fi bine călăuzit de soartă.

MARŢI

Marți e tot bărbat. Dar e zi pocită, zi rea, zi în care nu-i bine să începi nimic și nici să pleci la drum. „Marța nu-i de spor/ nici de-ajutor”. Astăzi până și postul e tributar magiei, „se ține pentru dușmani”. Țăranii spun că e ziua Sfântului Ilie, cu toate că în calendarul popular multe zile stau sub semnul lui Marțolea, divinitate malefică, demoniacă, ce pune ziua sub semnul interdicțiilor de tot felul.

Alte articole

De ce nu e bine, de fapt, să speli duminica. Explicația preoților: „Adu-ți aminte de ziua odihnei, ca să o sfințești”

Carrefour a deschis magazinele și duminica, iar angajații primesc bonus de 50% pentru a veni la muncă. Ce a dus la decizia gigantului francez

De-a lungul anului, mai avem de-a face cu Marțea Seacă, Marțea Dracului, Marțea Încuiată, Marțea Vaselor, a Ciorilor, a Furnicilor, a Trăsnetului, precum și cu înspăimântătoarea Marțea Sântoaderului.

MIERCURI

Miercuri e femeie, zi bună, solară. În mito-filozofia populară ziua de miercuri este specială prin rostul ce-l impune țăranului: se postește pentru Maica Domnului, este benefică începerii aratului, se pun cloștile (dacă vrei să ai parte de puicuțe, trebuie să pui cloștile în zilele-femeie). Din chestionarele Elenei Niculiță-Voronca (sfârșit de sec. XIX) aflăm că într-o zi de miercuri s-a născut Soarele.

Aflându-se sub semnul zeului Mercur, miercuri este ziua negoțului, a călătoriilor, a cunoașterii. De aceea, în poveștile populare ale românilor, Sfânta Miercuri apare ca o bătrână milostivă care păzește drumul, arată cărarea drumeților rătăciți și oblojește animalele sălbatice.

JOI

Joi e bărbat, zi norocoasă, benefică dragostei, logodnelor și căsătoriei, aflată sub protecția Sfântului Neculai. Cu toate acestea, Joimărița, o străveche divinitate demoniacă, patronează și ea câteva zile de joi de peste an. Calendarul popular mai consemnează Joile Oprite, Joia Nemaipomenită, Joia Furnicilor, Joia Verde, Joia Albă, Joia Iepelor, majoritatea fiind zile patronate de zeități-femei. Așadar, avem de-a face, totuși, cu o zi-hibrid, ușor incertă și contradictorie: „Joia e jumătate bărbat și jumătate femeie” (Elena Niculiță-Voronca, 1903). Cert e că în majoritatea chestionarelor publicate la începutul veacului trecut țăranii au răspuns că Joi „e o zi bună, în care poți să începi un lucru” iar „cine se naște joi e cu noroc și bun negoțitor de cai”. Cât despre dragoste…„Joi să speli icoana Maicii Domnului cu busuioc, să te speli cu apa aceea și s-o dai pe flori (…) că toți te iubesc, aceea zi îi a dragostei”.

VINERI

Vineri e femeie. Este o zi curată și binefăcătoare, marcată de numeroase superstiții și interdicții de lucru. Considerată „jumătate de Duminică” sau soră a ei, se află sub protecția Sfintei Vineri și a Crucii. Imaginarul popular o descrie pe Sfânta Vineri drept o bătrână blajină și milostivă care locuiește înspre miazănoapte, un fel de Mumă a Pământului. Îmbrăcată în alb, cu un toiag în mână, apare în basme și povești de multe ori plină de răni pentru că unele femei necredincioase lucrează de ziua ei. Respectată prin post și nelucrare, invocată în rugăciuni și descântece, Sfânta Vineri este considerată o divinitate ocrotitoare și bună atâta timp cât îi respecți interdicțiile impuse. Altfel, devine răzbunătoare și cumplită: „vinerea, cine coase își coase gura, cine toarce își toarce mațele, cine sparge ou face culcuș moroilor în casa lui, cine-și taie unghiile își pune spini pe calea pe care o trece desculță, cine se spală pe mâini nu are parte de colivă, cine ațâță focul își ațâță flacăra de sub cazanul în care are să fiarbă în iad…” (Th. D. Speranția – „Răspunsuri la chestionarul de sărbători păgânești”, 1907).

SÂMBĂTĂ

Sâmbătă e tot femeie. Timpul este îmbătrânit și nu-i bine să începi nimic, nici lucru, nici drum. E ziua în care se aduc ofrande moșilor și strămoșilor de neam. Cerul se deschide iar morții se uită să vadă dacă au primit ceva de pe „astă lume”. Astăzi, când te trezești, trebuie să-ți faci cruce, „căci dracii toată săptămâna rod lanțurile diavolului ăl mare” iar sâmbăta doar într-o cruce se mai țin. Când oamenii își fac semnul crucii, se spune că lanțurile se leagă la loc. Descântătoarele zic că e „zi bună pentru farmece”.

DUMINICĂ

Duminica, cea mai mare, mai luminoasă și mai frumoasă dintre toate, este Zi-femeie. Povestea spune că poartă un veșmânt alb strălucitor, că locuiește într-un palat cu totul și cu totul de aur și că e verișoara Soarelui.

În calendarul popular al românilor, departe de a fi doar simple noțiuni abstracte de măsurare a timpului, zilele săptămânii sunt mai degrabă organice, vii, născute din povești și făuritoare de povești.