În doar patru luni, Iohannis a reuşit să se contrazică singur în privinţa ideilor economice

Planurile economice pe care le anunță Iohannis odată ce va ajunge la Palatul Cotroceni se dovedesc a fi simple vorbe în vânt. Dincolo de faptul că măsurile propuse de candidatul ACL sunt nesustenabile, acesta a reușit performanța de a se contrazice singur la o distanță de patru luni, ceea ce dovedește că programul lui Iohannis nu a fost scris pe baza unor planuri economice, ci pe baza a ceea ce și-ar dori populația să audă.
Romania TV
01 oct. 2014, 07:16
În doar patru luni, Iohannis a reuşit să se contrazică singur în privinţa ideilor economice

Luni, Klaus Iohannis, candidatul ACL pentru Cotroceni, și-a lansat proiectul de țară în care, printre altele, promite reducerea TVA de la 24% la 19%. Pe 16 mai, în campania pentru alegerile europarlamentare, PNL a lansat documentul intitulat „Programul Economic al PNL – Economia liberală”, în care se promite reducerea tuturor taxelor și impozitelor la nivelul de 16%, deci inclusiv a TVA. Atunci, doar reducerea TVA și a CAS, în forma propusă de peneliști, ar fi creat o gaură în bugetul de stat de aproximativ 8 miliarde de euro. Acum, principalele măsuri promise de Iohannis, dacă ar fi implementate, ar crea o gaură de „doar” 6,4 miliarde de euro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT