Incendiile din Grecia: Atena este de părere că dezastrul a fost produs de o mână criminală

Guvernul de la Atena a anunţat, joi seară, că suspectează o acţiune criminală drept cauză a incendiilor grave din această săptămână din Grecia, soldate cu moartea a cel puţin 82 de persoane, notează Reuters.
Filip Stan
27 iul. 2018, 10:13
Incendiile din Grecia: Atena este de părere că dezastrul a fost produs de o mână criminală

”În privinţa focului izbucnit luni pe muntele Pentelikon şi care s-a întins apoi în regiunea Mati, la est de Atena, există o serie de întrebări şi nu ascund faptul că mai multe elemente grave ne-au făcut să deschidem o anchetă”, a declarat adjunctul ministrului grec pentru protecţia cetăţenilor, Nikos Toskas, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că există ”elemente şi urme serioase” ce indică faptul că un alt incendiu, izbucnit tot luni în apropiere de Kineta, la vest de Atena, a fost provocat ‘în mod intenţionat”.

”Există declaraţii ale martorilor, dar nu pot spune mai multe acum”, a adăugat Toskas în conferinţa de presă, desfăşurată la Atena, la care au mai participat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Dimitris Tzanakopoulos, şi membri ai conducerii poliţiei naţionale, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Comisia Europeană va acorda asistenţă de specialitate Greciei după incendiile devastatoare

Nikos Toskas a accentuat faptul că incendiile au fost agravate de condiţiile meteorologice particulare, cu un vânt puternic, a cărui viteză de 120 de kilometri pe oră a fost cea mai mare înregistrată în ultimii opt ani în Grecia.

La locul tragediei din estul regiunii Attica s-a deplasat joi ministrul grec al apărării, Panos Kammenos. El a devenit ţinta criticilor localnicilor, care au acuzat autorităţile că nu au reacţionat rapid şi nu au avut un plan de evacuare a populaţiei. ”Ne-aţi lăsat la mila Domnului. Nu ne-a rămas nimic!”, i-a spus, plângând, o femeie din Mati care şi-a pierdut soţul şi fiul în incendiul devastator.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT