Incendiu Confort City: Zeci de locatari vor să-şi ceară banii înapoi

Zeci de locatari ai blocului din complexul rezidenţial Confort City care a fost afectat de incendiul de marţi după-amiază sunt adunaţi în faţa imobilului şi se trec pe o listă, pentru a cere împreună dezvoltatorului imobiliar să le restituite sumele plătite pentru locuinţe sau o altă casă.
Romania TV
03 oct. 2012, 18:32
Incendiu Confort City: Zeci de locatari vor să-şi ceară banii înapoi

Locatarii au luat această iniţiativă spunând că, din motive de siguranţă, nu sunt de acord să locuiască în continuare în blocul afectat de incendiu, chiar dacă acesta va fi reabilitat.

Iniţativa aparţine, practic, avocatului Louis Nicolescu, locatar al blocului, care a precizat că dezvoltatorul va fi notificat, prin intermediul unui executor judecătoresc, cu privire la faptul că unii proprietari vor să primească înapoi banii plătiţi pe apartamente, iar alţii vor alte case într-un alt bloc.

Nicolescu a precizat că se va încerca, în prima fază, o conciliere cu dezvoltatorul imobiliar, după care, dacă acesta nu va răspunde în termen de 15 zile, oamenii vor trece la o acţiune în instanţă.

„Nu vreau să stau în condiţiile astea într-un bloc care poate să ardă în totalitate în două ore. Să-mi dea banii înapoi şi treaba mea cum stau. Păi ce, plătesc zeci de mii de euro ca să mor în casă? Că aşa vrea Negoiţă!”, le-a spus un bărbat celorlalţi locatari adunaţi în faţa blocului.

Oamenii îşi trec pe lista respectivă numele şi numărul apartamentului unde stăteau.

Locatarii blocului au achitat integral apartamentele sau plătesc rate. În rândul ambelor categorii există persoane care vor banii înapoi şi unele care doresc să primească altă casă. Unii dintre cei care au în continuare rate la apartament vor să primească înapoi ce au plătit până acum, iar dezvoltatorul să achite în continuare ratele la bancă.

Un bloc din ansamblul rezidenţial Confort City a fost afectat, marţi, de un incendiu izbucnit la mansardă, în urma căruia câteva zeci de apartamente au fost distruse.

Proprietarii apartamentelor spun că au plătit pe acestea preţuri începând cu 50.000 de euro şi că au de dat rate lunare la bancă de aproximativ 300 de euro.

Complexul Confort City, deţinut de fraţii Robert şi Ionuţ Negoiţă, este format din 12 blocuri cu 1.680 de apartamente, la care se adaugă parcări, două minimarketuri, o grădiniţă, locuri de joacă pentru copii şi parcuri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Cel mai în formă atacant din România, la U Cluj din iarnă! „O să ajungă la 3 milioane de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT