Incendiu de proporţii la o fabrică de cauciucuri din Suceava VIDEO

Un incendiu puternic a izbucnit vineri dimineaţă la o fabrică de cauciucuri din comuna suceveană Grăniceşti. Zeci de pompieri au intervenit pentru stingerea flăcărilor. UPDATE După o intervenţie de patru ore pompierii au reuşit să stingă flăcările care se extinseseră şi la depozitul de cauciucuri şi la secţia de producţie.
Romania TV
06 ian. 2012, 06:49
Incendiu de proporţii la o fabrică de cauciucuri din Suceava VIDEO

Incendiul a izbucnit, se pare, de la centrala termică a fabricii, iar flăcările s-au extins rapid, deoarece în interior se află materiale inflamabile. Cauza exactă a incendiului va putea fi stabilită cu exactitate numai după ce incendiul va fi lichidat, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

S-a intervenit cu peste 20 de autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi cu 6 autospeciale ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru a face faţă proporţiilor incendiului şi a se putea acţiona pe mai multe fronturi pentru controlarea flăcărilor au fost chemate la Grăniceşti şi echipaje de pompieri din Suceava, Rădăuţi, Vicov, Gura Humorului şi Fălticeni.

Şeful ISU Suceava, Ioan Burlui, nu a putut estima cât va dura până când incendiul va fi lichidat. „Este un incendiu destul de periculos, pentru că avem o putere calorică mare la arderea cauciucului, degajare mare de fum şi gaze toxice„, a declarat Ioan Burlui, la România TV.

În jurul orei 10.00, pompierii au reuşit să ţină focul sub control în anumite zone ale fabricii aflate în flăcări. Potrivit lui Ioan Burlui, flăcările continuau să se manifeste necontrolat în hala de fabricaţie.

La ora izbucnirii incendiului, puţin după ora 8.00, în fabrică se aflau muncitori, dar aceştia au reuşit să iasă singuri, astfel că nu s-au înregistrat victime.

Fabrica de cauciucuri este izolată de casele din Grăniceşti, astfel că nu există riscul ca flăcările să ajungă la locuinţe. În apropierea fabricii sunt doar clădirile de birouri ale societăţii.

Coloana de fum gros care se ridica din cauza incendiului, putea fi văzută de la o distanţă de 4 kilometri.

Pompierii au izolat zona, din cauza gradului de periculozitate ridicat, jurnaliştii şi curioşii fiind ţinuţi la o distanţă de 2 kilometri de incendiu.

La faţa locului au sosit şi mai multe echipaje SMURD, pregătite să intervină pentru a acorda primul ajutor în caz de nevoie.

În urmă cu câteva luni, la aceeaşi fabrică a avut loc un alt incendiu, provocat de o explozie. Doi muncitori au fost atunci grav răniţi, suferind arsuri grave, iar unul dintre ei a murit la spital. Atunci, rudele victimelor s-au plâns că la fabrica de la Grăniceşti nu se respectă normele de protecţie a muncii şi că muncitorilor nu li se pune la dispoziţie echipament adecvat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sorin Cârțu face lobby pentru jucătorul Universității Craiova: „Gică Hagi trebuie să-i găsească un loc în primul 11”
Capital.ro
Bursele școlare intră pe 20 noiembrie. Elevii primesc până la 715 lei pentru primele două luni din anul școlar
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru pasagerii Ryanair. Cu cât timp înainte de zbor trebuie să ajungă la aeroport
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România