INCENDIU MANSARDĂ TITAN. Proprietarii locuinţelor vor primi bani pentru chirie

Persoanele afectate de incendiul care a avut loc miercuri la un bloc de pe bd. 1 Decembrie 1918 vor primi pe o perioadă de maximum un an câte 1.000 de lei lunar pentru închirierea unor locuințe.
Romania TV
09 mart. 2016, 17:36
INCENDIU MANSARDĂ TITAN. Proprietarii locuinţelor vor primi bani pentru chirie

Un incendiu a izbucnit, miercuri dimineaţă, în jurul orei 6.00, în cartierul Titan din Capitală. Mansarda unui bloc a fost cuprinsă de flăcări. Peste 200 de garsoniere au fost afectate. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Aproximativ 400 de persoane care locuiesc în blocul cuprins de incendiul izbucnit miercuri pe bulevardul 1 Decembrie din Capitală au fost evacuate și un număr de 202 garsoniere au fost afectate, în urma operațiunilor de stingere, a anunțat Adrian Marin, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București. El a spus că este vorba despre 168 de garsoniere situate la cele patru etaje ale blocului și alte 34 aflate la mansardă.

„Se aprobă cazarea în regim de urgență a persoanelor/familiilor afectate de incendiul din 9 martie, care locuiesc în bd 1 Decembrie 1918 nr. 15 A, pe o perioadă temporară, în imobilele aflate la dispoziția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 3. Se aprobă acordarea unor beneficii sociale constând în sume de bani, în cuantum de 1.000 de lei/lună pentru închirierea unor locuințe, pentru depășirea situației de dificultate temporară în care se găsesc persoanele/familiile afectate de incendiu (…) pe o perioadă de maximum 12 luni”, au decis consilierii.

Potrivit hotărârii adoptate, de cazarea în regim de urgență și acordarea beneficiilor sociale constând în sume de bani vor beneficia persoanele/familiile sinistrate care locuiesc pe bd 1 Decembrie 1918 nr. 15 A și care au domiciliul sau reședința în sectorul 3.

„După evaluarea situației sociale și a valorii pagubelor produse ca urmare a incendiului vor fi aplicabile prevederile Hotărârii nr. 173/2014 a Consiliului Local sector 3 privind aprobarea Metodologiei de acordare a unor beneficii sociale”, se arată în document.

Potrivit Primăriei sectorului 3, prevederile hotărârii nr. 173/2014 a Consiliului Local privind aprobarea Metodologiei de acordare a unor beneficii sociale vor fi aplicate după evaluarea situației sociale și a valorii pagubelor produse pentru persoanele care nu dețin asigurare de locuință.

Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București a pus la dispoziție în centrul din Theodor Pallady opt containere pentru familiile afectate de incendiu, precizează reprezentanții Primăriei sectorului 3.

„Am fost întrebat de cetățeni dacă pe acea autorizație există semnătura mea. Nu există semnătura mea pe acea autorizație, este o autorizație de prin 2010, dacă nu mă înșel, și care nu doar că nu poartă semnătura mea, dar este și pe o altă legislație. Din fericire, din 2011 legea s-a modificat. (…) Până în 2011 până în P+11 nu era nevoie de aviz de la pompieri, în consecință mă bucur că așa ceva nu se mai poate întâmpla în România și că astfel de clădiri nu vor mai putea fi autorizate”, a declarat primarul sectorului 3, Robert Negoiță, la ședința de îndată a Consiliului Local.

Viceprimarul Cristian Tudorache a spus că peste 30 de apartamente sunt afectate în totalitate, iar alte 104 parțial.

„Am asigurat paza și protecția bunurilor din imobile prin prezența echipajelor de Poliție locală și am solicitat prezența echipajelor de la Poliția Națională care vor staționa acolo până la rezolvarea situației de urgență”, a menționat Tudorache.

La rândul său, Mihaela Tănăsoiu, administratorul blocului, a afirmat că mansarda este construită legal și că în perioada în care a fost ridicată se cerea o anumită documentație. „Documentațiile au fost în regulă”, a adăugat Tănăsoiu.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
El este atacantul transferat de Dinamo! A sosit în cantonamentul din Polonia
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Wizz Air renunță la mai multe zboruri din România. Compania explică de ce elimină rutele
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Cine a fost liderul ”din umbră” al Generației de Aur: ”Un jucător de o inteligență rară! Avea voce în vestiar, spunea lucrurilor pe nume”
MediaFlux
Pensii iulie 2026. Când intră banii. Se aplică o mare schimbare pentru milioane de români
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?