Incendiul de la Matei Balş, în presa internaţională. Euronews: „Încă un spital în flăcări în România, după trei luni”

Cel puțin patru persoane au murit într-un incendiu izbucnit într-un spital din București, utilizat pentru tratarea pacienților cu COVID-19, la doar trei luni după ce un alt incendiu a ucis 10 persoane într-un spital aflat într-un oraş din nordul României, transmite Euronews.
Daniel Spătaru
29 ian. 2021, 08:50
Incendiul de la Matei Balş, în presa internaţională. Euronews:

Incendiul a izbucnit vineri dimineaţă, la Spitalul Matei Balş, din București, unul dintre cele mai mari din oraș. „Trei pacienți au fost găsiți morți și un al patrulea a murit mai târziu”, a declarat secretarul de stat la Ministerul de Interne, Raed Arafat, adăugând că este vorba despre pacienți cu Covid-19. „Aproximativ 120 de pacienți care se aflau în aceeași secție au fost evacuați”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Bogdan Toma, se arată în transmisia Euronews.

Totodată, pe site au fost publicate mai multe postări de pe Twitter:

„În luna noiembrie, spitalul, cunoscut și sub denumirea de Institutul Național de Boli Infecțioase, a ţinut primele pagini în România atunci când au fost publicate online imagini care arătau secții supraaglomerate și pacienți care trebuiau tratați pe coridoare din cauza unui aflux de cazuri COVID-19„, mai arată Euronews.

„Pe 14 noiembrie, zece persoane au murit la un spital care trata pacienții cu COVID-19, în orașul Piatra Neamț, din nordul ţării. După incident, autoritățile au anunțat verificări în unitățile de terapie intensivă din toată țara. Vorbind la acea vreme, Marius Filip, directorul autorității de sănătate din România, declara că mai puțin de o treime din cele 670 de spitale din România au certificare de securitate la incendiu”, mai transmite Euronews.

Cel mai grav incendiu într-o unitate spitalicească din România s-a produs la 16 august 2010 la secţia de Reanimare a maternităţii Giuleşti din Capitală. Trei nou-născuţi au decedat în seara zilei tragediei. Opt bebeluşi au fost transportaţi la Spitalul Grigore Alexandrescu, patru dintre aceştia, cu arsuri pe 30, 40 şi 50 la sută din suprafaţa corpului.

Citeşte şi Incendiu la Institutul Matei Balş – Patru persoane au decedat. Peste 100 de persoane, evacuate de urgenţă

Incendii similare în România

5 ianuarie 2021 – O saltea a luat foc în Spitalul de Psihiatrie din Gătaia

Un echipaj de intervenţie Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară (CBRN) al ISU Timiş a intervenit la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, în urma unui incendiu izbucnit într-un salon al unui pavilion suport COVID. Potrivit ISU Timiş, a luat foc o saltea dintr-un salon din care au fost evacuate două persoane. Nu au existat intoxicaţii sau probleme medicale.

Citeşte şi Adrian Streinu Cercel, despre incendiul de la Matei Balș: „Toți pacienții erau conectați la oxigen”

2 ianuarie 2021 – Incendiu a izbucnit la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman

Un incendiu a izbucnit la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman, judeţul Neamţ, doi pacienţi şi două cadre medicale fiind transportate la Camera de Primiri Urgenţe, după ce au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon. Aproape 50 de pompieri au intervenit cu 16 autospeciale pentru stingerea incendiului şi evacuarea pacienţilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT