ÎNCHISOARE pentru şoferii care vor conduce beţi și vor face accidente cu victime: Legea reintră în Parlament

Robert Cazanciuc anunță reluarea proiectului prin care niciun șofer băut, drogat sau fără permis care a produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de pedeapsa cu închisoarea.
Filip Stan
21 nov. 2022, 08:00
ÎNCHISOARE pentru şoferii care vor conduce beţi și vor face accidente cu victime: Legea reintră în Parlament

Pedepse mai aspre pentru şoferii care vor conduce beţi și vor face accidente cu victime. Senatorul PSD Robert Cazanciuc a anunţat, duminică de Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere, că va relua iniţiativa pentru modificarea legii împotriva şoferilor care se urcă la volan fără să aibă dreptul de a conduce şi provoacă accidente rutiere mortale.

„Cu alte cuvinte, toţi şoferii care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuţi sau drogaţi trebuie să ştie că vor merge direct la închisoare în situaţia în care vor produce un accident rutier soldat cu victime”, a mai spus social-democratul.

„Legea Anastasia şi filosofia care ucide. România ocupa, în anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morţi în accidente rutiere. 1.779 de decese în total. Una dintre cauze o reprezintă consumul de alcool sau de substanţe interzise, pe lângă neglijenţă sau calitatea infrastructurii rutiere. În anul 2019, am demarat o iniţiativă de modificare a legislaţiei penale astfel încât niciun şofer băut, drogat sau fără permis care a produs un accident mortal să nu mai poată scăpa de pedeapsa cu închisoarea. Datele furnizate de Poliţia Română şi de Ministerul Justiţiei arată o realitate sumbră: 20.000 de persoane trimise în faţa instanţelor de judecată în fiecare an pentru conducere fără permis, sub influenţa drogurilor sau băuturilor alcoolice. Tot în fiecare an îşi pierd viaţa sau sunt rănite grav, în accidente produse de şoferii care conduc fără permis, băuţi sau drogaţi, aproximativ 500 de persoane. În Capitală, cel puţin, în luna iulie, au fost descoperiţi la volan mai mulţi şoferi drogaţi decât băuţi. Din raţiuni politice absurde şi în mod sfidător la adresa interesului general al societăţii de a proteja în mod real viaţa şi de a pune capăt carnajului de pe şosele României, inclusiv prin pedepse foarte aspre care să aibă un rol preventiv profund inhibitor, iniţiativa a fost respinsă de camera decizională pentru că «vine în contradicţie cu filosofia actuală a Codului penal»”, a scris Robert Cazanciuc, duminică pe Facebook.

Culiţă Sterp, demolat pe internet. Un faimos tiktoker şterge pe jos cu artistul: „Şobolan nevertebrat care eşti, nu te duci să vezi dacă victima e ok, în schimb fugi într-o budă, că aşa fac mafioţii adevăraţi”

El a adăugat că prin acest nou proiect de lege „toţi şoferii care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuţi sau drogaţi trebuie să ştie că vor merge direct la închisoare în situaţia în care vor produce un accident rutier soldat cu victime”.

„Astăzi, de Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Accidentelor Rutiere, anunţ public că voi relua iniţiativa pentru modificarea legii împotriva şoferilor care se urcă la volan fără să aibă dreptul de a conduce şi provoacă accidente rutiere mortale. Cu alte cuvinte, toţi cei care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuţi sau drogaţi trebuie să ştie că vor merge direct la închisoare în situaţia în care vor produce un accident rutier soldat cu victime. O iniţiativă în memoria lui Ciprian, Ion, Gheorghe, Alexandru şi a celor 100 de persoane care au pierit pe şosele din data de 8 iunie 2021(momentul votului de respingere din Camera Deputaţilor) şi până astăzi, din cauza unor „şoferi” inconştienţi. În memoria Anastasiei, fetiţa care anul acesta, chiar de Ziua Copilului, la doar 4 ani, a fost spulberată de un şofer fără permis , într-o goană nebună prin localitate. N.B. Numele Anastasia provine din cuvântul grecesc „anastas” care înseamnă renaştere (sau înviere). Pentru că morţii de pe şosele nu vor învia, această iniţiativă va renaşte pentru a-i proteja pe cei dragi.

Şoferii fac victime şi la Sibiu: Un şofer din Dumbrăveni, prins de poliţişti după ce a omorât o femeie şi a fugit de la locul accidentului

Poliţişti au reuşit să-l prindă, în mai puţin de două ore, pe un şofer din Dumbrăveni care a omorât o femeie, pe care a lovit-o cu microbuzul de marfă pe care îl conducea şi a abandonat-o pe marginea drumului DJ142 E din localitatea Hoghilag, fugind de la locul accidentului, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

Accident feroviar grav lângă Timișoara! Doi oameni fost răniți după ce un tren a spulberat o mașină

„În această seară, în jurul orei 19,15, prin apel 112, IPJ Sibiu a fost sesizat în legătură cu faptul că, pe DJ 142E, la ieşirea din localitatea Hoghilag spre Dumbrăveni, la marginea părţii carosabile, se află o persoană, posibil decedată”, a precizat Elena Welter.

Potrivit reprezentantei IPJ Sibiu, în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, din Hoghilag, decedată în urma producerii unui accident rutier. „La faţa locului nu au fost identificate vehiculul şi conducătorul auto implicat în eveniment. Din investigaţiile desfăşurate de către poliţiştii rutieri, s-a reuşit în scurt timp identificarea conducătorului auto, precum şi a vehiculului condus. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Dumbrăveni, depistat la domiciliu. În momentul producerii accidentului, bărbatul se afla la volanul unui microbuz transport marfă”, a precizat Elena Welter.

Poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind „săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, să fie stabilite toate circumstanţele exacte în care s-a produs acest accident rutier.”

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imagini de la priveghiul interlopului Ilie Bălăceanu, pe lux și opulență! Casa lui, plină ochi
Fanatik.ro
Alexandru Țiriac, mesaj din doar 3 cuvinte. Ce a dorit să transmită, de fapt, fiul lui Ion Țiriac
Capital.ro
Bani în plus la pensie. Pensionarii ar putea primi cu până la 480 de lei în plus de la 1 ianuarie. Care e condiția
Playtech.ro
Se schimbă modul de taxare a gunoiului în București. Cine va plăti mai mult și cine ar putea plăti mai puțin
Adevarul
Un angajat al primăriei a găsit din întâmplare lingouri de aur de 40.000 de euro în timp ce tundea iarba
wowbiz.ro
Primele măsuri după ce o dronă s-a prăbușit în Galați, anunțate de Nicușor Dan: „Consulul Rusiei de la Constanţa a fost declarată persoană non grata, iar consulatul se va închide”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Când vor putea reveni acasă locatarii blocului lovit de dronă în Galaţi! Oameni vor fi ajutați de stat pentru reparaţia apartamentelor
iamsport.ro
Gigi Becali l-a văzut la Sfânta Liturghie și i-a zis direct: ”Vreau să lucrezi pentru mine!”
MediaFlux
Rusia face un anunț de ultimă oră! Putin ia măsuri după drona căzută la Galați
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți