Incident diplomatic în Mongolia: Cum a apărut ministrul de Externe rus la ceremonia oficială de primire

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a defilat îmbrăcat în... blugi pe covorul roșu în timpul ceremoniei oficiale de primire, organizată la sosirea pe aeroportul internațional Ginghis Han din Ulan Bator săptămâna trecută pentru o vizită în Mongolia. Gestul său a fost calificat drept incident diplomatic de publicația japoneză The Diplomat, într-un articol publicat marți.
Filip Stan
20 apr. 2016, 12:15
Incident diplomatic în Mongolia: Cum a apărut ministrul de Externe rus la ceremonia oficială de primire

Imaginile au circulat intens și au atras comentarii pline de indignare. Comentatorul politic și politicianul B. Tsogtgerel, din cadrul Partidului Poporului, a rezumat sentimentul predominant: „Purtarea unor haine cu care în mod normal te îmbraci acasă când repari instalațiile sanitare semnifică intenția de a umili, de a arăta lipsă de respect, într-un cuvânt, de a insulta. Blugii lui Lavrov au devenit expresia prestigiului internațional mongol”.

Efortul ulterior al lui Lavrov de a repara prejudiciul — a apărut îmbrăcat impecabil la întâlnirea cu președintele mongol, Țahiagiin Elbegdorj — a contat prea puțin pentru a restabili reputația ministrului de externe rus în ochii opiniei publice. Deși vizita poate să fi devenit un important pas înainte spre un angajament mai profund între cele două țări, publicul larg mongol nu își va aminti și nu îi va păsa de acest lucru. Își va aminti doar de umilință, scrie autorul articolului, Serghei Radcenko, profesor de relații internaționale la Universitatea din Cardiff și membru al Centrului Woodrow Wilson pentru oamenii de știință, din Washington.

Mongolii trăiesc în trecut, cultivând amintiri despre marele imperiu al lui Ginghis Han, când Mongolia era superputerea din Eurasia. Opt sute de ani mai târziu, urmașii mândri ai șefului acestui imperiu sunt în general destul de săraci, chiar dependenți pe cei doi vecini puternici ai lor, China și Rusia. Din acest motiv, probabil, mongolii sunt hipersensibili la dispreț. Ei sunt mereu în căutarea unor semne de intimidare și lipsă de respect, interpretând chiar și cea mai nevinovată omisiune drept o umilire intenționată. Lavrov ar fi trebuit să știe mai bine aceste lucruri, scrie Radcenko.

Într-o serie de astfel de ”scăpări” diplomatice, care au mai implicat China și aceeași Rusie, semnatarul amintește și ”experiența nefericită” din septembrie 2011 a președintelui Statelor Unite, Barack Obama, care într-o fotografie de grup a fluturat mâna acoperind fața lui Elbegdorj. Obama și-ar aminti probabil cu greu momentul, dar în Mongolia neglijența sa este încă percepută ca fiind una dintre cele mai profunde insulte.

Detaliile contează, mai ales când este vorba de o țară extrem de naționalistă și extrem de mândră cum este Mongolia, insistă semnatarul articolului. Relația cu acest popor necesită o atenție constantă la cele mai mici detalii, la ceremonie, la protocol. Dacă există o lecție care se poate desprinde din micul ”accident” al lui Lavrov, aceasta este importanța crucială a respectării vecinilor. Pentru Rusia, ca și pentru orice altă mare putere care de obicei și-a dominat și constrâns vecinii, asemenea lecții vor avea nevoie de timp pentru a fi înțelese, conchide autorul.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Scene incredibile în Capitală! Tânăr, surprins încercând să se arunce în fața mașinilor! CAV de la Survivor a intervenit imediat
Fanatik.ro
Câți fani va avea Universitatea Craiova la meciul cu Levski Sofia de pe stadionul „Georgi Asparuhov”. Exclusiv
Capital.ro
Ploi torențiale și vijelii puternice în mai multe regiuni din România. IGSU avertizează că un județ intră sub cod roșu de vreme severă
Playtech.ro
Țara în care tot mai mulți nemţi pleacă pentru salarii mai mari. Spun că o duc mai bine decât în Germania
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
400.000 de euro salariu pentru transferul verii la FCSB. Jucătorul a ajuns deja în România
MediaFlux
Horoscop 22 iulie. Universul schimbă regulile jocului! O zodie dă lovitura, iar alta primește vestea cea mare
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România