Incidente la o cursă ilegală de maşini, în Craiova. Un tânăr a fost înjunghiat în spate, de mai multe ori

Un tânăr în vârstă de 29 de ani a ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, după ce a fost înjunghiat în spate în timpul unei curse ilegale de maşini pe o pistă dezafectată de la Aeroportul Craiova.
Romania TV
14 iul. 2017, 08:17
Incidente la o cursă ilegală de maşini, în Craiova. Un tânăr a fost înjunghiat în spate, de mai multe ori

Incidentul s-a petrecut aproape de miezul nopţii pe o pistă dezafectată de la Aeroportul Craiova.

Potrivit unor prime informaţii, mai mulţi tineri şi-au dat întâlnire în acea zonă pentru a face curse ilegale cu maşini. La un moment dat, între aceştia a izbucnit un conflict, iar unul dintre ei, în vârstă de 29 ani, a fost înjunghiat în zona spatelului de mai multe ori, cu un obiect ascuţit, cel mai probabil fiind vorba de un cuţit.

Victima a urcat în maşina unui alt tânăr, de 21 ani, care susţine că s-a întâmplat să se afle în zonă, şi l-a rugat să îl ducă la spital. Acesta a sunat însă la 112, astfel că un echipaj SMURD a fost trimis să preia victima de pe drum.

În jurul orei 23.50 am fost sesizaţi prin serviciul apeluri de urgenţă 112 de către un tânăr de 21 ani, din Craiova, cu privire la faptul că în timp ce acesta se afla pe pista dezafectată din spatele aeroportului din Craiova, cu autoturismul personal, în maşina lui s-a urcat o persoană care a fost agresată de un grup de bărbaţi între care a avut loc o altercaţie. În urma altercaţiei, persoana vătămată, în vârstă de 29 ani, a suferit vătămări corporale, având plăgi înjunghiate în zona spatelui cu un obiect ascuţit, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova. Aici i-au fost acordate îngrijiri medicale şi a rămas internat peste noapte”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj, Cătălin Dochia.

Victima se află în afara oricărui pericol, iar până în prezent nu a dorit să depună plângere împotriva agresorilor. Cu toate acestea, poliţiştii au stabilit deja un cerc de suspecţi.

S-a constituit un colectiv de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Biroului de Investigaţii Criminale ale IPJ Dolj care, sub coordonarea şi supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs incidentul. Până acum au fost identificaţi mai mulţi martori şi s-a conturat un cerc de suspecţi”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj.

Totodată, în funcţie de concluziile medicului legist, de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie tânărul înjunghiat, urmează să fie stabilită încadrarea juridică a faptei, mai exact lovire, vătămare corporală ori tentativă de omor.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Dezvăluiri cutremurătoare despre abuzurile Securității: atacantul naționalei, alungat din România pentru că a refuzat un blat cu Dinamo! Exclusiv
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Administratorul nu decide sau angajează cheltuieli fără mandat. Legea pe care o uită proprietarii
Playtech.ro
Povestea lui Robert, elevul din Constanța admis la Harvard cu bursă de peste 1 milion de dolari. Ce a făcut diferit față de alți copii
Adevarul
Fostul șef al diplomației ungare, Peter Szijjártó, a dispărut total din spaţiul public după înfrângerea lui Viktor Orban
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a părăsit România, la două zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Mărturisirea pe care a făcut-o cu lacrimi în ochi, în prima zi de Paște: „Am comunicat mult prea puțin cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani din Alba a fost înjunghiat mortal de un tânăr de 18 ani, chiar în noaptea de Paște. Victima nu a avut nici o șansă
iamsport.ro
Constantin Budescu și Gabi Enache, revenire-șoc în fotbal! Echipa cu care sunt aproape de a semna
MediaFlux
Consolidarea locuințelor cu risc seismic. Fără fonduri de la primării. Românii care nu repară clădirile riscă amenzi de 20.000 lei
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj