Inspectorii ANSVSA încep controalele specifice perioadei sărbătorilor de iarnă

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) de la nivel central și teritorial vor forma echipe mixte cu reprezentanții Inspectoratului General de Poliție care vor controla atât mișcarea animalelor, cât și trasabilitatea produselor alimentare, începând de vineri și până pe 4 ianuarie 2016, potrivit unui comunicat al autorității.
Iulian Tudor
27 nov. 2015, 09:35
Inspectorii ANSVSA încep controalele specifice perioadei sărbătorilor de iarnă

ANSVSA precizează că, în apropierea sărbătorilor de iarnă, a dispus demararea controalelor specifice acestei perioade și aplicarea unor măsuri suplimentare, toate cu scopul de a proteja sănătatea publică și interesele consumatorilor. O parte dintre aceste acțiuni se vor realiza împreună cu reprezentanți ai altor instituții abilitate, în trafic, pentru depistarea transportatorilor care nu respectă normele legale privind transportul animalelor sau al produselor alimentare, dar și în unitățile de alimentație publică.

O altă măsură dispusă de conducerea ANSVSA este organizarea unui serviciu de permanență, în perioada 1 decembrie 2015 — 10 ianuarie 2016, la nivelul întregii rețele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor. Instituția precizează că această decizie a fost luată pentru a facilita cetățenilor fie accesul la informații, fie pentru a sesiza nereguli din domeniul siguranței alimentelor.

Citeşte şi Inspectorii ANAF vor desfăşura controale zilnic în „Dragonul Roşu”

Un alt motiv pentru organizarea serviciului este cel reprezentat de alerta privind creșterea nivelului de risc pentru pesta porcină africană, generat de confirmarea acestei boli în Ucraina.

„Ținând cont de faptul că examinarea cărnii provenită de la porcii sacrificați în vederea depistării trichinelozei este obligatorie, programul de lucru pentru efectuarea examenului trichineloscopic va fi extins înaintea Crăciunului și va fi conceput pentru ca toți cetățenii să poată efectua această testare. Începând cu data de 7 decembrie, DSVSA județene vor informa publicul despre centrele unde se pot face examene trichineloscopice, precum și programul de lucru al acestora”, se mai spune în comunicat.

Citeşte şi PREMIERĂ în magazinele din România. Cumpărătorii îşi pot lua banii înapoi pe PRODUSELE ALIMENTARE returnate

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Câți bani ia, de fapt, CFR Cluj după eliminarea din Europa! Suma nu e mică deloc
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 14 august. Cât costă benzina și motorina în București și în marile orașe
Playtech.ro
Ce pensie poate primi un român care a lucrat 40 de ani pe salariul minim. Calcul după regulile din 2026
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sute de turiști și localnici, evacuați pe mare din Halkidiki, în urma incendiilor uriașe. Anunțul Consulatului General al României
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat