Intonarea greşită a imnului, motivul de la care a început ancheta DNA din fotbal

Marcel Pavel este de vină pentru faptul că şefii de la Ligă şi FRF au probleme cu DNA.  Cel puţin asta e concluzia oamenilor din fotbal.
Romania TV
18 nov. 2011, 09:43
Intonarea greşită a imnului, motivul de la care a început ancheta DNA din fotbal

Preşedintele ţării, Traian Băsescu, nu este străin de acţiunea DNA din fotbalul românesc. Tot mai mulţi oameni cred că de la acesta a pornit ancheta în cazul lui Mircea Sandu, Dumitru Dragomir şi a celorlalte personaje din fotbal.

Totul s-ar trage de la meciul România – Franţa, când Traian Băsescu a fost deranjat de faptul că Marcel Pavel a greşit imnul naţional şi astfel s-a ajuns la intervenţia DNA-ului în fotbal. Unii oameni cred că însuşi Traian Băsescu le-a cerut procurorilor să intervină în fotbal.

Patronul Astrei, Ioan Niculae, a făcut o declaraţie care vine în sprijinul acestei teorii.

„Toate problemele pe care le au acum conducătorii din fotbal, mă refer la anchetele DNA, se trag de la modul în care a fost organizată partida cu Franţa„, a declarat Ioan Niculae.

Intervenţia DNA în fotbal a început în urmă cu trei săptămâni când fostul preşedinte CCA, Vasile Avram, şi omul de afaceri Sorin Ţerbea au fost reţinuţi. La câteva zile distanţă a început urmărirea penală împtriva lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir şi a membrilor Comitetului Executiv.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Cornel Dinu, fără milă după Polonia – România 6-0: „Una dintre cele mai crunte zile ale fotbalului românesc! Publicul ar trebui să arunce prosopul Federaţiei”. Exclusiv
Capital.ro
Cât costă TollRo pentru traseul Nădlac-Giurgiu. Calcule pentru fiecare categorie de vehiculele
Playtech.ro
Unde să nu pui termostatul centralei. Locurile care îl pot face să măsoare greșit temperatura
Adevarul
O ieșeancă a împrumutat 5.200 de lei, dar IFN-ul i-a cerut înapoi o sumă de șase ori mai mare. Protecția Consumatorilor a intervenit
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Hagi, Balaci sau Dobrin? Emil Grădinescu a ales cel mai bun fotbalist român din istorie: ”Un jucător complet”
MediaFlux
Anunț oficial privind cardul de sănătate. CNAS le transmite pacienților cât îl mai folosesc
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte