Învăţătoare dată afară din examenul de Definitivat pentru că avea asupra sa un înscris cu baremul

EXAMENUL DE DEFINITIVARE 2013. O învăţătoare din Timiş a fost dată afară din examenul de Definitivat, joi, după ce asupra ei s-a găsit un înscris ce conţinea baremul.
Roxana Gagiu
18 iul. 2013, 14:48
Învăţătoare dată afară din examenul de Definitivat pentru că avea asupra sa un înscris cu baremul

EXAMENUL DE DEFINITIVARE 2013. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş susţin că respectivul cadru didactic nu a încercat să copieze.

„S-a constatat că avea un document cu care nu avea ce să caute în sală. Este vorba despre un barem de notare”, a declarat presei prof. dr. Halasz Francisc, inspector şcolar general adjunct.

Potrivit Agerpres, numărul cadrelor didactice din judeţ care încearcă să copieze în examene a scăzut, după introducerea camerelor de supraveghere.

Profesori PRINŞI COPIIND la examenul de definitivat. Vezi ce metode aveau cadrele didactice

În urmă cu doi ani au fost eliminaţi din examenul de Titularizare cinci profesori, pentru că aveau telefoane mobile asupra lor şi nu vor mai putea ajunge să predea la catedră niciodată.

În anul 2006, o profesoară candida pentru un post la disciplina Muzică şi era singură pe acel loc, dar a copiat la examen, motivând că vrea o notă mai mare de 7,00.

Majoritatea candidaţilor au susţinut la ieşirea de la proba scrisă că subiectele au fost mai dificile decât anul trecut, dar destul de accesibile. Singurul lucru care pare să nu fie pe placul unora dintre concurenţi este acela că pentru a lua Definitivatul este necesară media 8,00 şi nu 7,00, cât era până acum.

La Definitivat s-au înscris 241 de candidaţi, dar 19 concurenţi au absentat.

După Definitivat urmează examenul de Titularizare, unde concurenţa este mare, pentru că în Timiş sunt aşteptaţi 1.500 de candidaţi pe cele 141 de locuri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT