Invazia britanică din Irak, desfiinţată în Raportul Chilcot. Reacţia fostului premier Tony Blair

Marea Britanie a invadat în mod prematur Irakul în 2003, înainte de a epuiza toate soluţiile paşnice, este concluzia unui raport de 12 volume al Comisiei Chilcot, care a anchetat acest caz timp de șapte ani. Raportul este devastator pentru fostul premier britanic Tony Blair, care este citat declarându-i preşedintelui american George W. Bush "o să fiu alături de tine indiferent ce se întmplă". Tony Blair se apără că a acţionat cu bună credinţă.
Filip Stan
06 iul. 2016, 13:33
Invazia britanică din Irak, desfiinţată în Raportul Chilcot. Reacţia fostului premier Tony Blair

Marea Britanie a invadat în mod prematur Irakul în 2003, fără a încerca să găsească ‘o soluție de ultim recurs’, a declarat miercuri John Chilcot, președintele comisiei create în urmă cu șapte ani pentru a ancheta acest război, relatează AFP și Reuters.

„Am ajuns la concluzia că Marea Britanie a decis să se alăture invaziei din Irak înainte ca toate alternativele pașnice pentru a obține dezarmarea (țării) să fie epuizate. Acțiunea militară nu era inevitabilă la acel moment”, a adăugat Chilcot.

Evaluările privind gravitatea amenințării reprezentate de armele irakiene de distrugere în masă au fost prezentate cu o siguranță nejustificată, a mai declarat el.

El a spus de asemenea că planurile Marii Britanii pentru perioada de după invazie au fost ‘complet inadecvate’.

„În pofida avertismentelor, consecințele invaziei au fost subestimate. Planificarea și pregătirile pentru Irak după Saddam Hussein au fost complet inadecvate”, a adăugat Chilcot, al cărui raport face un bilanț dur al acțiunii premierului de atunci, laburistul Tony Blair.

În plus, circumstanțele în care s-a decis că există o bază legală pentru acțiunea militară a Marii Britanii au fost „departe de a fi satisfăcătoare”, se mai arată în raport, care are 2,6 milioane de cuvinte, de trei mai mult decât dimensiunea Bibliei.

Miniștrii de la acel moment erau conștienți de inadecvarea planurilor americane și îngrijorați de inabilitatea lor de a exercita vreun fel de influență asupra acestora.

„Tony Blair a reușit în cele din urmă doar să obțină acordul președintelui american George W. Bush că ar trebui o autorizare din partea ONU privind rolul post-conflict”, a precizat Chilcot.

„În plus, Blair nu a stabilit o monitorizare clară la nivel ministerial asupra pregătirilor făcute de Marea Britanie. Nu s-a asigurat că există un plan flexibil, realist și bazat pe resurse care să integreze contribuțiile militare și civile ale Regatului Unit. Eșecurile din timpul pregătirilor au continuat să aibă efect și după invazie”, se subliniază în document.

 

Propoziţia-cheie a raportului. Blair îi scrie lui Bush: „O să fiu alături de tine indiferent ce se întâmplă”

Tony Blair i-a promis lui George W. Bush că îl va urma în privința Irakului „indiferent ce se va întâmpla”, a mai dezvăluit Chilcot. „La 28 iulie (2002), Blair i-a scris președintelui Bush pentru a-l asigura că va fi alături de el ‘indiferent ce se va întâmpla'”, a spus președintele comisiei de anchetă.

A apărut şi pagina din raport cu corespondenţa dintre Tony Bailr şi George W. Bush, premergătoare invaziei Irakului. „O să fiu alături de tine indiferent ce se întâmplă. Dar trebuie să evaluăm foarte realist toate dificultăţile care pot apărea. Planificarea (invaziei Iarkului – n.r.) şi stabilirea strategiei de urmat sunt cele mai dificile de până acum. Nu e Kosovo. Nu e Afganistan. Nu e nici măcar Războiul din Golf”, i-a scris Tony Blair lui George W. Bush.

Comandat în 2009 și adunând concluziile audierii a 120 de martori, între care Tony Blair și succesorul său Gordon Brown, acest raport, care trebuia să fie inițial făcut public într-un interval de un an, a devenit el însuși controversat de-a lungul timpului, determinând familiile soldaților uciși în Irak să fixeze un ultimatum autorităților, sub rezerva intentării unor procese.

Unele dintre aceste familii au decis de altfel să boicoteze prezentarea raportului, într-un centru de conferințe la Londra, în timp ce câțiva manifestanți s-au adunat în fața clădirii la apelul Coaliției ‘Stop de War’.

Războiul din Irak a costat viața a 179 de militari britanici și a zeci de mii de irakieni.

Blair, șef al guvernului britanic între 1997 și 2007, este acuzat că a înșelat populația afirmând că Irakul deținea arme de distrugere în masă, lucru care nu a fost dovedit.

Un prim raport oficial publicat în 2004 a concluzionat că Tony Blair a exagerat în fața Parlamentului amenințarea reprezentată de președintele irakian Saddam Hussein, chiar dacă autorul respectivului document, Robin Butler, a declarat luni că fostul premier ‘credea cu adevărat’ în acel moment în ceea ce spunea.

De atunci, Tony Blair a afirmat în mai multe rânduri că regretă viețile pierdute, însă nu și faptul că Saddam Hussein a fost înlăturat. Anul trecut, el și-a cerut iertare pentru „faptul că informațiile oferite de serviciile secrete erau false”.

 

Reacţia lui Tony Blair: Am făcut-o cu bună credință

Fostul premier britanic Tony Blair a declarat că își va asuma pe deplin responsabilitatea pentru orice greșeli, fără excepție sau scuze, după publicarea, miercuri, a raportului comisiei create în urmă cu șapte ani pentru a ancheta implicarea Marii Britanii în războiul din Irak, relatează Reuters.

„Publicarea raportului ar trebui să ducă la dispariția acuzațiilor de rea credință, minciuni sau înșelătorie”, a spus Blair.

„Indiferent dacă oamenii sunt de acord sau nu cu decizia mea de a acționa militar împotriva lui Saddam Hussein, am făcut-o cu bună credință și în ceea ce eu cred că a fost interesul țării”, a adăugat fostul prim-ministru.

Blair a observat că raportul Chilcot conține critici la adresa pregătirii și planificării războiului.

„Voi răspunde la toate aceste acuzații în cursul zilei de azi. Îmi voi asuma pe deplin responsabilitatea pentru orice greșeli, fără excepție sau scuze”, a dat el asigurări.

 

David Cameron: Să învăţăm lecţiile pentru viitor

Premierul britanic David Cameron a declarat miercuri că guvernul de la Londra trebuie să tragă învățămintele necesare din cazul invadării Irakului, pentru a vedea ce anume a fost greșit în decizia executivului britanic, relatează Reuters.

Aceasta este prima reacție a șefului guvernului britanic după ce comisia creată în urmă cu șapte ani pentru a ancheta conflictul irakian a ajuns la concluzia că Marea Britanie a invadat în mod prematur Irakul în 2003.

”Cred că cel mai important lucru pe care îl putem face este de a învăța cu adevărat lecțiile pentru viitor. Singurul punct pe care l-aș menționa este că de fapt nu există un set de planuri care să ofere perfecțiune în orice astfel de cazuri”, a spus Cameron, referitor la raportul Chilcot.

DailyBusiness
Ce a putut să găsească Piedone la câteva restaurante de pe litoral. ANPC le-a suspendat activitatea pe loc: „A înflorit salcâmul în bucătărie”
Spynews
Elena Udrea iese din închisoare! Tribunalul Prahova a respins contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
Bzi.ro
Ultima imagine cu Felix Baumgartner înainte de moarte. Ce a scris alături de imagine
Fanatik.ro
Cât trebuie să mănânci, de fapt, la vârsta de 50 de ani. Cele mai bune sfaturi ale unui nutriționist celebru
Capital.ro
Cartea de identitate trebuie schimbată neapărat. Românii sunt obligați. Anunț oficial de la Primărie
Playtech.ro
Cine se bate pe averea de 250 de milioane de euro a lui Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu nu are nicio șansă
DailyBusiness
Ce avere a lăsat Felix Baumgartner. Cine sunt succesorii legali ai iubitului Mihaelei Rădulescu
Adevarul
Israelul publică noi fotografii cu liderul de facto al Hamas. Cum încearcă să se ascundă ultimul comandant de rang înalt rămas în viață
wowbiz.ro
„Noi am fost DRAGOSTE”. Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea lui Felix Baumgartner
Spynews
Unde a fost găsită adolescenta de 14 ani, din Brăila, dispărută de aproape o săptămână. Părinții sunt încă în stare de șoc: "Are vânătăi"
Spynews
Sânziana Negru și Ștefan Floroaica și-au amenajat un colț de rai! Cum arată casa străbunicilor, după renovare | VIDEO
Evz.ro
Inflația explodează în România. Avertisment crunt din partea BNR
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Cum arată piscina complexului italian în care s-a prăbușit Felix Baumgartner
kanald.ro
Horoscop săptămânal Thomas Rob pentru 21 - 28 iulie 2025: Se dezlănțuie haosul pentru nativi! Se vor confrunta cu certuri, secrete și despărțiri
Cancan.ro
Mihaela Rădulescu, prima REACȚIE după moartea lui Felix Baumgartner. A postat un mesaj sfâșietor
Playsport.ro
Autopsia lui Felix Baumgartner a fost finalizată. Care a fost, de fapt, ce au descoperit medicii...
Capital.ro
Președintele Nicușor Dan, anunțul serii despre pensii: Eu am spus că a fost o greșeală...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu Nicolae Dică și soția lui, în costum de baie roz, la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO Noi detalii despre accidentul în care a murit Felix Baumgartner. Ce i-a adus, de fapt, sfârșitul
Fiica lui Sebastian Burduja a murit la 3 ani
MediaFlux
Vârsta de pensionare crește la 70 de ani! Se va aplica tuturor persoanelor născute după 31 decembrie 1970. Dezbateri privind noua lege într-o țară europeană
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Hidrocentrala Răstolița renaște după trei decenii de pauză. Ministrul Energiei: „Fac tot ce ţine de mine ca să deblochez situatia”