Cameron l-a informat pe Iohannis despre LIMITAREA accesului la beneficiul social

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit joi, la Bruxelles, în marja summitului UE-CELAC, cu premierul britanic David Cameron, context în care a afirmat că o ieșire a Marii Britanii din UE ar însemna o slăbire a Uniunii, dar și a acestei țări și a propus demararea unui proces de reflecție pentru separarea dreptului la liberă circulație de beneficiile sociale.
Iulian Tudor
11 iun. 2015, 14:11
Cameron l-a informat pe Iohannis despre LIMITAREA accesului la beneficiul social

Șeful statului a arătat, într-o conferință de presă, că discuțiile au fost legate de procesul de renegociere a relațiilor dintre UE și Marea Britanie în perspectiva viitorului referendum privind apartenența Marii Britanii la UE, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Iohannis, la întâlnirea cu Cameron: Asigurarea egalităţii de tratament între toţi cetăţenii UE trebuie garantată

El a precizat că premierul britanic i-a indicat obiectivele pe care le urmărește în acest proces, care se referă în principal la creșterea legitimității democratice a UE, la acordarea de puteri sporite parlamentelor naționale, consolidarea competitivității Uniunii Europene, asigurarea echilibrului între statele membre al zonei euro și cele din afara acestei zone, precum și la libera circulație a cetățenilor comunitari și limitarea accesului la beneficiul social pentru aceștia.

„Eu am susținut că locul Regatului Unit este clar în interiorul Uniunii Europene. O eventuală ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar rezulta într-o slăbire, pe de-o parte, a Uniunii Europene, pe de cealaltă parte, a Marii Britanii.

După părerea mea — și acest lucru l-am subliniat foarte clar—, nu poate fi pus în discuție dreptul fundamental la libera circulație a persoanelor în Uniunea Europeană. Este libertatea de mișcare a forței de muncă, unul dintre principiile de bază ale Uniunii Europene, și am subliniat că asigurarea egalității de tratament între toți cetățenii UE este fundamentală și trebuie garantată. Am subliniat, de asemenea, faptul că, în analiza noastră, soluțiile care să răspundă preocupărilor britanice nu reclamă schimbări în tratatele Uniunii”, a spus șeful statului.

El a precizat că discuția nu a fost centrată pe cetățenii români sau originari din România în această chestiune.

„Preocuparea prim-ministrului Cameron este nu neapărat legată de acest drept și chiar a subliniat că, după părerea lui, acesta este un drept câștigat și trebuie păstrat și faptul că, în cadrul acestei mișcări, sunt, totuși, foarte multe persoane care solicită beneficii sociale și aici apare problema.

Iar în acest context, eu am propus să începem un proces de reflexie cum putem să despărțim dreptul la liberă mișcare de dreptul la beneficii sociale și cum poate fi acest lucru pus în acord cu toate statele membre. Am constatat cu bucurie și am subliniat acest lucru că dl prim-ministru Cameron a venit din proprie inițiativă cu afirmația de acceptare a dreptului la liberă circulație a persoanelor în cadrul UE, fiind preocupat de partea financiară, de beneficiile sociale„, a spus Iohannis.

El a subliniat că problema fundamentală sesizată de țările în care românii au ajuns este legată de faptul că sunt oameni care au venit pentru a beneficia de ajutor de șomaj fără a fi muncit în aceste state, subliniind că acest lucru deranjează politic.

„Am sugerat astăzi premierului Cameron și altor lideri cu alte ocazii că ar trebui să separăm libertatea de mișcare de drepturile sociale (…), să lăsăm libertatea de mișcare așa cum este și să încercăm să extragem partea cu beneficiile sociale și să încercăm să rezolvăm această problema. Dacă tratăm problema separat, avem o cale mai bună să o rezolvăm”, a mai spus Iohannis.

CITEŞTE ŞI: KLAUS IOHANNIS, către David Cameron: Lucrurile nu merg deloc rău în România, dar suntem OCUPAŢI

Șeful statului a spus că trebuie găsite soluții practice.

„Interesul meu este ca românii să fie tratați ca cetățeni ai UE oriunde în Uniune, dar înțeleg că Marea Britanie are o problemă. Atunci să vorbim și să găsim soluțiile”, a conchis el.

DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 21 iunie. Fecioarele trebuie să facă o schimbare
Capital.ro
Lege nouă după moarte. Se schimbă regulile în România pentru locurile de veci din cimitir. Va fi direct
Playtech.ro
Ventilația încrucișată nocturnă, varianta rapidă prin care răcoreşti casa fără aerul condiţionat. Ce trebuie să faci exact?
DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Adevarul
Trump se teme că Iranul va deveni o „nouă Libie”: „Ar prefera o înțelegere”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Locul de vis, unde mereu te simți ca la BAC. Dai un test ca să vezi ce tot globul își dorește
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul asistentei moarte la Spitalului Județean Sibiu! Ce mărturisiri fac colegii ei
Cancan.ro
TRAGEDIE în lumea sportului! Vedetă a culturismului, ucisă cu ciocanul de soț 😱
Playsport.ro
Dan Negru: „E un miracol că mai existăm ca națiune, am avut şase imnuri”
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Limită de la Fisc pentru proprietarii de terenuri. Ești obligat să te înregistrezi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Amenzi pentru chiriașii care nu au noua adresă în buletin. Legea a intrat deja în vigoare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații