Iohannis, despre educaţie: Nu de bani avem nevoie, ci de schimbarea mentalităţii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu de bani avem nevoie în educaţie, ci de schimbarea mentalităţii. Preşedintele a precizat că trebuie lucrat ”un pic mai mult” pentru ca oamenii să se simtă ”acasă ca acasă”, el apreciind că acest este un obiectiv care poate deveni ”laitmotiv pentru următorul nostru secol, pe care ni-l dorim tot modern”. El a spus că trebuie dată tinerilor o educaţie de foarte bună calitate, adaptată anilor care vin, şi nu anilor care au trecut.
Romania TV
15 mart. 2018, 17:21
Iohannis, despre educaţie: Nu de bani avem nevoie, ci de schimbarea mentalităţii

Preşedinte a fost întrebat, la dezbaterea despre Centenarul Unirii organizată la Cotroceni, care ar fi obiectivele României în educaţie, în situaţia în care cineva cu foarte mulţi bani ar oferi finanţare.

”Nu ar putea să plătească lucrul pe care mi-am dorit şi îmi doresc eu foarte mult să-l schimb: este vorba de mentalitate, mentalitatea celor care dau educaţie, mentalitatea celor care înlesnesc şi mai puţin cei de educat, pentru că ei trebuie educaţi, nu trebuie să le schimbăm mentalitatea. Nu este vorba de bani. Ştiu că am mai fost puţin simpatic când am spus oamenilor: ştiţi, nu în bani stăm, că până la urmă, dacă folosim 4% cu cap e mai bine decât 6% fără cap. Noi, deocamdată, suntem cam între şi cred că nu avem în primul rând nevoie de mai mulţi bani, chit că o să mă contrazică şi rectorii, şi directorii, şi profesorii, ar fi bine să avem. Dar, în primul rând, avem nevoie de o schimbare de paradigmă”, a replicat preşedintele Iohannis, potrivit News.ro. 

Citeşte şi Iohannis, despre pregătirile pentru Centenar: Din păcate, jocul politic mărunt a avut câştig de cauză în faţa unei rare oportunităţi

Şeful statului a menţionat că trăim într-o ţară care dispune de cea mai mare bogăţie de care poate să dispună o naţiune – inventivitate, creativitate.

”Ceea ce vrem noi să facem este să le turnăm în forma competitivităţii. Ori, asta sigur se poate numai prin educaţie, prin educaţie de foarte bună calitate la scară largă. Este aşa, pe scurt, ce m-a dus la definirea şi (…) la crearea proiectului România educată. (…) E vorba de întregul complex pe care putem să îl schimbăm astfel încât România să devină o ţară lider în domeniul competitivităţii, dând tinerilor o educaţie de foarte bună calitate, adaptată anilor care vin, şi nu anilor care au trecut, indiferent cât de furmoşi ar fi fost şi creând astfel o naţiune care performează prin ceea ce creează mintea umană”, a explicat Klaus Iohannis.

Preşedintele a precizat că s-au făcut diferite comparaţii şi s-a găsit că avem o resursă intelectuală importantă, doar că o folosim prea puţin.

”La o mare companie din Silicon Valley a făcut cineva o numărătoare să vadă ce limbi în afară de evident engleză se vorbesc. Prima limbă străină care se vorbeşte acolo este limba română. Deci, oameni avem, dar îi folosim în America, în Italia, în Spania, în Marea Britanie, în toată lumea. Trebuie să lucrăm un pic mai mult ca să se simtă oamenii acasă ca acasă şi întreaga educaţie să devină un bun al întregii naţiunii. Cred că este acesta un obiectiv care merită să devină laitmotiv pentru următorul nostru secol, pe care ni-l dorim tot modern”, a subliniat preşedintele Iohannis.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Poți fi concediat dacă refuzi să lucrezi peste program? Ce spune legea și ce despăgubiri pot primi angajații
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT