Iohannis îi cere procurorului general o anchetă privind intervenţia Jandarmeriei. Parchetul anunţă că a fost deschis dosar penal

Preşedintele Klaus Iohannis i-a solicitat sâmbătă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, demararea de urgenţă a cercetărilor în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi elucidării modului concret în care s-a produs intervenţia Jandarmeriei, pentru restabilirea ordinii publice, la protestele de vineri seara din Piaţa Victoriei din Bucureşti, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.  Parchetul General a anunţat că procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenţie a jandarmilor şi la incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei
Alina Costache
11 aug. 2018, 08:53
Iohannis îi cere procurorului general o anchetă privind intervenţia Jandarmeriei. Parchetul anunţă că a fost deschis dosar penal

Şeful statului a solicitat procurorului general şi stabilirea legalităţii intervenţiei şi identificarea persoanelor şi a gradului de implicare sau vinovăţie a tuturor celor care au luat parte la incidentele violente petrecute în Capitală.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a condamnat ferm intervenţia „brutală” a Jandarmeriei împotriva manifestanţilor din Piaţa Victoriei şi a subliniat că ministrul de Interne, Carmen Dan, trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele.

„Într-o democraţie autentică este dreptul fiecărui om să protesteze, dar violenţa nu este acceptabilă, indiferent de opţiunile politice. Condamn ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei, puternic disproporţionată în raport cu manifestările majorităţii oamenilor din Piaţa Victoriei. Încercarea de a înfrânge voinţa oamenilor printr-o reacţie violentă a forţelor de ordine este o soluţie condamnabilă. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii pentru modul în care a gestionat evenimentele din această seară!”, a scris, vineri seara, Iohannis pe Facebook.

Citeşte şi Jandarmeria, după violenţele de la mitingul diasporei: Prefectul a dat ordin ca jandarmii să intervină în forţă

Parchetul General anunţă că a fost înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenţie a jandarmilor şi la incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei

„În cursul zilei de astăzi, 11 august 2018, procurori militari din cadrul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu, fiind înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei din Bucureşti în cursul zilei de 10 august 2018, precum şi în cursul nopţii de 10 spre 11 august 2018”, a anunţat sâmbătă Ministerul Public.

De asemenea, Parchetul General spune că la Parchetul Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti urmează să fie colectate inclusiv sesizările depuse la secţiile de poliţie, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub număr unic.

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
Universitatea Craiova are valoare de primăvară europeană! Andrei Vochin a calculat câte puncte trebuie să facă oltenii în grupa de Conference League
Capital.ro
Alertă meteo pentru 15 octombrie! Unde se depune zăpada și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
O echipă importantă din SuperLiga ar lua în calcul să își demită antrenorul: ”Adi Mutu e în pole-position să o preia!”
MediaFlux
Pensiile cresc oficial în 2027. Anunțul ministrului propus la Muncă despre alocații și vouchere
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT