Ion Iliescu şi Petre Roman, INCULPAŢI în Dosarul MINERIADEI. Anunţul făcut de procurori în prag de Crăciun

Ion Iliescu şi Petre Roman au fost inculpaţi în Dosarul Mineriadei, a anunţat, vineri, Parchetul General. În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Miron Cozma şi Adrian Sârbu.
Romania TV
23 dec. 2016, 13:07
Ion Iliescu şi Petre Roman, INCULPAŢI în Dosarul MINERIADEI. Anunţul făcut de procurori în prag de Crăciun

Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Mineriadei, procurorii militari punând în sarcina lor organizarea şi coordonarea unui „atac generalizat şi sistematic” împotriva populaţiei civile, în care au implicat, totodată, şi forţele armate din cadrul MAI, MApN şi SRI, dar şi peste 10.000 de mineri şi muncitori din ţară.

Redăm integral comunicatul Parchetului General:

„În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada 13 – 15 iunie 1990”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanța din data de 23 decembrie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. 1, lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, faţă de inculpaţii:

– ILIESCU ION, la data săvârșirii faptelor, președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și președinte ales al României;

– ROMAN PETRE, la data săvârșirii faptelor, prim-ministru al Guvernului interimar al României;

– VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârșirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României;

– NICOLAE DUMITRU, la data săvârșirii faptelor, prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale;

– MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârșirii faptelor, director al Serviciului Român de Informații;

– general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârșirii faptelor, adjunct al procurorului general al României și șef al Direcției Procuraturilor Militare.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:

În perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat și coordonat un atac generalizat și sistematic, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației municipiului București, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării, atac ce a avut următoarele consecințe:

1. uciderea prin împușcare a 4 persoane şi rănirea prin împușcare a 3 persoane, fapte ce constituie 7 acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.;

2. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

3. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p..

De asemenea, în aceeaşi cauză, s-a dispus punerea în mișcarea acțiunii penale sub aspectul săvârşirii de infracțiuni contra umanității în forma prev. de art. 439 alin. 1, lit. g și j din Codul penal, față de următorii inculpaţi:

– amiral (rez.) DUMITRESCU EMIL, la data săvârșirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională și șef al Direcției Generale de Cultură, Presă și Sport din cadrul Ministerului de Interne;

– IONESCU CAZEMIR BENEDICT, la data săvârșirii faptelor, vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională;

– SÂRBU ADRIAN, la data săvârșirii faptelor, șef de cabinet și consilier al primului ministru;

– COZMA MIRON, la data săvârșirii faptelor, președinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”;

– DRELLA MATEI, la data săvârșirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni;

– BURLEC PLĂIEȘ CORNEL, la data săvârșirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor;

– general (rez.)DOBRINOIU VASILE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne;

– general (rez.) PETER PETRE, la data săvârșirii faptelor, comandant al Unității Militare 0575 Măgurele, aparținând Ministerului de Interne.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele: în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au aderat la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București, precum și a populației Bucureștiului, atac în care a fost implicată participarea forțelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și a unui număr de peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării și a avut următoarele consecințe:

1. vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1269 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

2. privarea de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1242 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracțiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p.;

În cauză, urmărirea penală se efectuează, în continuare, față de alți 18 suspecți, sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni de crime împotriva umanității, prev. de art. 439 alin. 1 lit a, g și j din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal”.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
De ce egalul Craiovei cu Getafe este de fapt o victorie. Ce l-a impresionat pe Ștefan Beldie în meciul cu spaniolii
Capital.ro
Cine nu mai plătește CASS și cine primește mai multe ajutoare. Ce se schimbă pentru pensionari și părinți
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT