Iordache, despre raportul MCV: Comisia Europeană dovedeşte dispreţ total faţă de ordinea de drept şi constituţională din România

Florin Iordache, preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile justiţiei, este de părere că implementarea solicitărilor Comisiei Europene din MCV, pe care acesta le consideră ''absurde'', ar bloca întreaga justiţie din România.
Romania TV
13 nov. 2018, 19:02
Iordache, despre raportul MCV: Comisia Europeană dovedeşte dispreţ total faţă de ordinea de drept şi constituţională din România

„Am început parcurgerea raportului MCV pe anul 2018, prin care nişte ‘experţi’ necunoscuţi dau indicaţii României cu privire la aplicarea unor legi DEJA în vigoare, iar absurdul uneia dintre recomandări iese cu totul în evidenţă. Astfel, Comisia Europeană solicită Parlamentului, prin raportul MCV, nici mai mult nici mai puţin decât ‘oprirea imediată a implementării legilor justiţiei realizate de Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, precum şi a ordonanţelor de urgenţă emise de Guvern, stoparea implementării Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală'”, a afirmat Florin Iordache, potrivit unui comunicat.

Fostul ministru al Justiţiei a opinat că, printr-o astfel de solicitare, Comisia Europeană” nu doar că îşi depăşeşte” prerogativele stabilite prin Tratat, dar dovedeşte şi „dispreţ total” faţă de întreaga ordine de drept şi constituţională din România.

Iordache susţine că „dacă o asemenea cerere, aberantă, ar fi implementată de Parlament, prin efectele pe care le-ar produce ar conduce la blocarea întregului sistem de justiţie din România”.

Potrivit acestuia, dacă Parlamentul ar da o lege prin care ar abroga toate modificările la legile justiţiei, nu ar mai exista cadrul legal pentru admiterea în magistratură, promovare, constituirea completelor, funcţionarea CSM etc., în condiţiile în care atât legea veche, cât şi legea nouă ar fi abrogate.

Social-democratul a adăugat că, dincolo de acest aspect tehnic, „Comisia Europeană nu a explicat de ce solicită oprirea imediată a implementării legilor justiţiei, fără a diferenţia în funcţie de cuprinsul acestora, în condiţiile în care prevederi importante cuprinse în acestea au fost salutate de către Comisia de la Veneţia, care a remarcat că acestea sunt de natură a întări independenţa justiţiei”.

Printre acestea se numără, conform lui Florin Iordache, separarea carierei judecătorilor de cea a procurorilor, excluderea preşedintelui României din procedura de numire a preşedintelui ÎCCJ, fiind eliminate, susţine acesta, toate modalităţile de implicare a politicului în cariera judecătorilor.

Reîntoarcerea la vechiul cadru legislativ ar însemna, adaugă Iordache, printre altele, păstrarea unor texte neconstituţionale, o pregătire iniţială a judecătorilor şi procurorilor insuficientă faţă de lipsa de experienţă a acestora în momentul intrării în sistem, permiterea unui sistem de promovare mascată în parchete, prin delegări şi detaşări netransparente, fără îndeplinirea condiţiilor de vechime.

Preşedintele comisiei a mai susţinut că noile legi includ prevederi ce au ca efect „transparentizarea” funcţionării sistemului de justiţie şi „ruperea acestuia de influenţa nefastă” a serviciilor de informaţii.

„De ce doreşte Comisia Europeană stoparea imediată a acestor prevederi care rup justiţia de influenţa malignă a serviciilor de informaţii? Prin urmare, o astfel de recomandare nu poate fi pusă în aplicare, fiind lipsită de orice logică, iar consecinţele sale ar fi profund negative pentru sistemul de justiţie din România. Mai mult, faptul că într-un raport al Comisiei Europene există o astfel de recomandare absurdă duce la decredibilizarea acestuia”, a declarat Florin Iordache, potrivit comunicatului.

Social-democratul a conchis că întreg conţinutul raportului MCV va fi analizat în Parlament, urmând să se comunice rezultatul analizei efectuate, precum şi măsurile care vor fi luate.

Marţi, Comisia Europeană a recomandat României, în raportul privind MCV, să suspende imediat punerea în aplicare a legilor Justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare şi să le revizuiască ţinând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, cât şi de cele formulate de Comisia de la Veneţia şi de Grupul de state împotriva corupţiei al Consiliului Europei (GRECO)

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Sabrina Voinea, Adelina Ionescu și Maria Ceplinschi: cele trei gimnaste române în finalele Cupei Mondiale Challenge de la Paris
Capital.ro
Firma îți cere să instalezi WhatsApp sau o aplicație de serviciu pe telefonul personal. Situațiile în care poți refuza acest lucru
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Gică Popescu a propus un fotbalist român la Barcelona: ”A vorbit cu președintele”
MediaFlux
Cum s-a afișat Ilinca Vandici după ce a anunțat că este însărcinată la 40 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte