ÎPS Calinic îi răspunde preotului care l-a numit ”prost”: ”Minte multă, dar nu toată bună”

În ziua în care Sfântul Sinod s-a întrunit la Reședința Patriarhală din București, preotul Radu Preda a iscat un scandal monstru în rândurile Bisericii Ortodoxe, lansând un atac dur la adresa lui ÎPS Calinic, unul dintre cei mai respectați clerici din țara noastră.
Mircea Filipescu
08 iul. 2023, 09:46
ÎPS Calinic îi răspunde preotului care l-a numit ”prost”: ”Minte multă, dar nu toată bună”

Radu Preda l-a numit ”prost” pe ÎPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, motivul fiind că acesta ar face vizite neanunțate în parohiile din eparhia sa.

Înaltul Calinic a decis să îl pună la punct pe Radu Preda, cel care a slujit în Germania, înainte de a fi dat afară de ierarhul locului pentru comportamentul său. ÎPS Calinic i-a răspuns unui cititor la rubrica ”Răspunsul ierarhului”, de pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care l-a întrebat de părere are despre atitudinea controversatului popă rămas fără parohie.

”Doamne, ajută!

Despre un astfel de reprezentant, al oricărei instituții, părintele Galeriu ar spune: „Săracul!”; iar ardeleanul: „Multă minte, dar nu tătă bună”.

Trecând peste această apoftegmă, personal nu l-am cunoscut pe acest domn, despre care gurile rele spun că ar fi fost preot prin străinătate și că, după ce s-a compromis pe sine și parohia, chiriarhul l-ar fi revocat și trimis în țară.

Prin luările sale de poziție pare că ar dori să facem parohiile eparhiei după modelul celei păstorite de sfinția sa. Să nu fie!

Dacă stau și mă gândesc puțin, am auzit mai pregnant de acest personaj în perioada alegerilor de Arhiepiscop al Sucevei, când, împreună cu aceeași intelectuali care au vrut să schimbe data Paștilor, unii chiar buni cunoscători în ale teologiei, s-a antepronunțat în ceea ce privește cel mai potrivit candidat la scaunul de chiriarh, nesocotind că episcopii sunt aleși de Duhul Sfânt, prin membrii Sfântului Sinod, și nu prin discuții la un șpriț în ceas de noapte. Se pare că rezultatul nu l-a mulțumit. Dar asta este, vrerii Duhului Sfânt nimeni nu se poate împotrivi!

Citește și: Paşte ortodox vs Paşte catolic. Părintele Calistrat Chifan şi ÎPS Calinic: „Nu te poţi juca în Biserică, sunt discuţii inutile”

Sau poate supărarea lui vine și din dezamăgirea de a nu mă fi găsit printre dosarele de la CNSAS ca fost colaborator al Securității.

Altfel nu înțeleg de ce ar denigra vizitele unui ierarh în eparhia lui, mai ales când ele nu au în vedere decât revigorarea programului liturgic și, implicit, a vieții duhovnicești a parohiei. Ca să nu mai spun că uneori se lasă păcălit de jurnalismul bombastic, deși el însuși îl critică.

Ar fi păcat ca, în loc să facă binele de care este capabil, să cadă în capcana intelectualului aproximativ care, când nu mai are ce spune, luând câte o doză de curaj de pe te miri unde, ia la scărmănat pe câte unu, pentru a primi atenție. Astfel de oameni nu trebuie condamnați, ci mai degrabă compătimiți.

Fără falsă modestie, după mine, în Arhiepiscopia Iașilor au rămas 400 biserici construite, dincolo de casele parohiale și sociale, care sunt peste 1000; nu știu dacă după acest domn va rămâne altceva în afara invectivelor turnate asupra celor pe care nu-i iubește. Sincer, pe lângă teologia, multă sau puțină, pe care o cunoaște, ar avea nevoie și de ceva disciplină și de înfrânare de la cele care îl fac să perceapă lucrurile distorsionat.

Cât despre „strategia Prostului”, despre care a făcut vorbire primul domn, se pare că pentru Biserică a dat roade, pe când strategia „așa-zișilor deștepți”, de la Revoluție încoace, a făcut numai rău Bisericii.

Un proverb spune: „Câinii latră, caravanele trec!” Deocamdată, eu răspund în fața lui Dumnezeu de eparhia încredințată de Dumnezeu, prin Sfântul Sinod, și nicidecum cei care până în prezent nu au demonstrat nimic.

Pace și bucurie!”, este mesajul postat de ÎPS Calinic.

Citește și: Eveniment oribil în București: copilă de 13 ani, umilită și bătută cu bestialitate de alte trei adolescente. Mama victimei a fost amenințată

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Vești bune pentru jucătorii de la CFR Cluj! „Am dat niște avansuri să poată oamenii să trăiască”
Capital.ro
Depozitele de gaze ale României sunt umplute în proporție de peste 76%, peste media UE de 68,26%
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte