IPS Teodosie, replică tăioasă pentru cei care l-au ironizat pentru că s-a rugat pentru venirea ploii

Rugăciunile lui IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pentru combaterea arșiței, au avut efect. Astfel, celebrul preot își permite să ofere o replică tăioasă tuturor celor care l-au luat în râs. 
Filip Stan
17 iul. 2022, 20:32
IPS Teodosie, replică tăioasă pentru cei care l-au ironizat pentru că s-a rugat pentru venirea ploii

Oficialul BOR îi atenționează pe atei că Dumnezeu există și a dovedit-o în repetate rânduri.

„Nu doar eu fac aceste rugăciuni. Chiar Patriarhia îndeamnă să facem aceste rugăciuni şi fac şi alţii. Toţi ierarhii şi preoţii facem aceste rugăciuni. Pentru cei nu înţeleg sau iau în derâdere, atât le spun. Dumnezeu există, este cea mai puternică realitate care există şi trebuie să ne ţinem de relaţia cu Dumnezeu, că noi aparţinem Lui Dumnezeu, suntem persoane de relaţie cu Dumnezeu.

Fără Dumnezeu, personalitatea noastră diminuează şi noi înşine ne îndreptăm spre dezastru, cum au fost atâtea dezastre şi prin rugăciuni s-au produs atâtea întoarceri ale Lui Dumnezeu, cu dragoste faţă de noi şi ne-a miluit şi izbăvit de multe necazuri. Dumnezeu să îi mângâie pe toţi, să le dea cunoştinţă, ca toţi să se bucure”, a declarat IPS Teodosie.

 

IPS Teodosie: „În fiecare zi vom spune rugăciuni de ploaie”

 

Rugăciunile celebrului preot vor continua, de mai multe ori pe săptămână.

„Rugăciunile vor continua, afară vom ieşi de trei ori pe săptămână, luni, miercuri, vineri, şi nu numai eu, cât şi părinţii stareţi, maicile stareţe cu părinţii duhovnici, dar şi preoţii de la sate. Cu toţii ies în aceste zile afară, dar şi în fiecare zi, în biserică vom spune rugăciuni de ploaie. Ploaia este o necesitate şi ştim că atunci când este secetă sau prea multă ploaie, din pricina păcatelor noastre se produc aceste dezechilibre.

Acuma, dacă vine ploaie prea multă, nu e bine nici aşa. Ştie Dumnezeu ce avem nevoie. Noi trebuie să îi cerem iertarea păcatelor, să ne căim pentru nerecunoștință noastră pentru câte ne-a dăruit, să îi cerem lui Dumnezeu să ne ajute, să trecem aceste vremuri atât de frământate şi referitoare la ploaie, război, boală, că toate sunt nişte pagube. Ba nu avem curent electric, iată, toate sunt nişte calamităţi, pentru care rugăm pe Dumnezeu să ne dea nouă tuturor iertare de păcate şi ajutor”, a mai transmis Teodosie, pentru Antena 3.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT