Irak: Ofensiva asupra oraşului Mosul va fi lansată „destul de repede”, anunţă Obama

Președintele american, Barack Obama, a afirmat luni că o ofensivă asupra orașului Mosul, al doilea ca mărime din Irak și aflat din iunie 2014 sub controlul jihadiștilor din gruparea Stat Islamic (SI), ar putea fi lansată "destul de repede", transmite AFP.
Alina Costache
20 sept. 2016, 02:47
Irak: Ofensiva asupra oraşului Mosul va fi lansată

„Credem că vom fi în poziție să avansăm destul de repede”, a declarat Barack Obama la finalul unei întrevederi cu premierul irakian, Haider al-Abadi, în marja Adunării Generale a ONU.

„Va fi o luptă dură, Mosul este un oraș mare”, a avertizat el, scoțând în evidență cooperarea dintre țările membre ale coaliției internaționale împotriva SI și forțele irakiene de securitate, precum și „cooperarea și curajul” combatanților kurzi peshmerga.

Cu toate acestea, a insistat președintele american, obiectivul nu este doar de a alunga SI din oraș, dar și de a pregăti continuarea.

ONU a atras atenția că o operațiune militară împotriva orașului Mosul ar putea provoca deplasarea a până la un milion de persoane.

„Trebuie să fim pregătiți să furnizăm ajutor umanitar și pentru reconstrucția orașului”, a subliniat Barack Obama, adăugând că va cere Congresului să deblocheze fonduri și va solicita țările din coaliția împotriva SI.

Obiectul, a explicat liderul administrației de la Washington, este de a ne asigura „nu doar că gruparea SI nu se întoarce, dar și că ideologiile extremiste născute din disperare nu mai revin”.

Statele Unite conduc o coaliție internațională care efectuează lovituri aeriene asupra pozițiilor deținute de jihadiști în Irak și au trimis sute de consilieri militari în această țară pentru a pregăti și ajuta forțele guvernamentale.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
U Craiova, în pericol de suspendare! UEFA poate lua măsuri extreme după spectacolul pirotehnic de la meciul cu Getafe. Video
Capital.ro
Pensii indexate din 2027, scutiri de CASS și schimbări fiscale. Ce prevede programul de guvernare al lui Luca Niculescu
Playtech.ro
Cât ar putea crește pensiile în 2027. Tabel cu noile sume pentru pensii între 3.000 și 5.000 de lei
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
NATO a luat decizia privind Rusia. Se pregătesc acțiuni de amploare
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT