ISU: Incendiul de la Bamboo, LICHIDAT după două zile. Anunţ oficial al IGSU

Incendiul de la clubul Bamboo a fost lichidat luni la prânz, ultimul focar, aflat în zona centrală a clubului, fiind în cele din urmă stins. Supravegherea continuă, iar cum anchetatorii pot începe cercetarea la faţa locului şi să adune probele necesare în anchetă.
Romania TV
23 ian. 2017, 09:51
ISU: Incendiul de la Bamboo, LICHIDAT după două zile. Anunţ oficial al IGSU

„Incendiul de la clubul Bamboo a fost stins. Autospeciala de stingere va rămâne în supraveghere la fața locului încă 24 ore”, a anunţat IGSU pe pagina de Facebook.

Luni dimineaţa, potrivit purtătorului de cuvânt Daniel Vasile mai exista un focar de incendiu în zona centrală a clubului, de unde se degaja fum. Acest lucru a întârziat degajarea structurilor prăbuşite, pentru că această situaţie presupunea riscuri pentru cei care intră în zonă.

Pe de altă parte, degajarea structurilor poate fi făcută doar cu acordul procurorilor, care trebuie să facă cercetarea la faţa locului pentru a aduna probe.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti continuă audierile în dosarul privind incendiul din clubul Bamboo, peste 10 persoane fiind chemate luni să dea declaraţii, printre care şi patronul firmei care deţine clubul, Vincenzo Castellano, a declarat pentru News.ro procurorul-şef Bogdan Staicu.

„În jur de 10 persoane au fost chemate luni pentru audieri. Ar trebui să se prezinte şi patronul clubului Bamboo”, a spus şeful Secţiei de urmărire penală din Parchetul Tribunalului Bucureşti, Bogdan Staicu.

El a precizat că anchetatorii nu am putut încă face cercetarea la faţa locului, precizând că este puţin probabil să se poată intra luni în clubul Bamboo distrus în totalitate, pentru că duminică erau încă bârne care fumegau, iar acolo sunt în continuare pompierii, în stare de veghe.

Audierile vor avea loc la Poliţia Capitalei, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti urmând să completeze informaţiile din dosar cu noi mărturii ale persoanelor care au fost în clubul Bamboo în noaptea incendiului, dar şi ale angajaţilor clubului.

Procurorii au deschis sâmbătă dosar penal, în urma incendiului din clubul Bamboo, fiind începută urmărirea penală in rem pentru distrugere din culpă, având ca urmare vătămarea mai multor persoane.

În aceeaşi zi, procurorii au citat la audieri 20 de persoane, printre cei care au dat declaraţii fiind angajaţi şi clienţi ai clubului. Audierile au continuat duminică, când au fost chemate să dea declaraţii alte 15 persoane, dar au venit 20, printre care şi administratorul clubului Bamboo, acesta fiind printre cei care au ajus la spital din cauza intoxicării cu fum.

Anchetatorii au primit documente de la Primăria Sectorului 2, Poliţia Locală a Sectorului 2, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi de la cele şase spitale la care au ajuns persoane care erau în club în momentul izbucnirii incendiului.

Anchetatorii au declarat că, din datele de până acum, nu există indicii ca incendiul să fi fost declanşat de o mână criminală.

Cătălin Dancu, avocatul reprezentanţilor clubului Bamboo, a declarat, după ce a fost duminică la Poliţia Capitalei, că incendiul care a mistuit clubul a fost pus, el argumentând cu faptul că angajaţi ai clubului ar fi semnalat prezenţa unor persoane necunoscute în zona fostei săli de fitness a localului, folosită în prezent ca depozit.

În urma incendiului din Clubul Bamboo, 44 de persoane au ajuns la şase spitale din Capitală, pentru îngrijiri medicale, dintre care patru au rămas internate, trei la spitalele Floreasca şi una la Pantelimon.

Incendiul din Clubul Bamboo a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sâmbătă la ora 03.32, iar primele echipaje de intervenţie au ajuns la faţa locului la ora 03.47, potrivit Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Peste 260 de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului violent, care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 3.000 pătraţi, distrugând clubul Bamboo în totalitate. Luni dimineaţă, pompierii încă nu declaraseră lichidat incendiul din club, zona fiind supravegheată de pompieri, care au rămas cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru a preveni reapariţia focului din focare.

Specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă din Petroşani, judeţul Hunedoara, au fost solicitaţi să facă o expertiză la clubul Bamboo, a declarat pentru News.ro, George Găman, directorul INSEMEX, instituţia care a făcut o expertiză şi în cazul incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti.

Citeşte şi Incendiu în Bamboo. Patronul clubului, audiat la Poliţia Capitalei

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT