Italia, ţara europeană cu cel mai mic număr de absolvenţi universitari

Italia este ţara europeană cu cel mai mic număr de absolvenţi universitari în cadrul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani, fiind depăşită doar de România şi Turcia.
Romania TV
25 apr. 2013, 08:29
Italia, ţara europeană cu cel mai mic număr de absolvenţi universitari

Procentul de absolvenţi universitari în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani este de aproape 30% în Germania, în timp ce Franţa a depăşit deja 43%. Comisia Europeană a stabilit ca ţările din UE să ajungă până în 2020 la 40%, cu un obiectiv diferenţiat pentru Italia de 26/27%, informează La Repubblica, potrivit Agerpres.

Diploma de absolvire a unei facultăţi nu mai este considerată un instrument util, fenomenul fiind accentuat de criză şi de creşterea continuă a taxelor de înscriere la universităţi. În 1982, au urmat studii universitare 70% dintre cei care au terminat liceul, apogeul fiind atins în 1991, cu 79,9%.

Această situaţie este de natură să facă Italia şi mai puţin competitivă pe pieţele internaţionale. După alarma lansată în luna ianuarie de Conferinţa Rectorilor Universităţilor Italiene /Crui/, care a denunţat declinul periculos de înscrieri înregistrat în 2011, situaţia s-a agravat şi mai mult în 2012. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei privind absolvenţii universitari din vara anului trecut şi cei care s-au înscris ulterior la universitate se poate vedea că atractivitatea unei diplome universitare a dispărut. În 2012, Italia a atins un record negativ al ratei de trecere de la liceu la universitate din ultimii 30 de ani.

Reprezintă, oare, taxele excesiv de mari şi familiile în dificultate din cauza crizei o explicaţie pentru această stare de fapt, sau este vorba de simpla pierdere a atractivităţii titlului de studiu, care odată garanta un loc de muncă şi le permitea tinerilor să nu se mute în cealaltă parte a globului pentru a găsi un loc de muncă?, se întreabă publicaţia. Potrivit datelor, niciodată nu s-a mai întâmplat, aşa cum s-a văzut în 2012, ca numărul de elevi care au preferat după bacalaureat să renunţe la studii universitare să fie atât de mare.

În 1982/1983 peste şapte din zece tineri absolvenţi de bacalaureat au continuat studiile la universitate, iar în 1991/1992 s-a atins recordul de treceri de la liceu la universitate: 79,9%. După o perioadă de fluctuaţie, din 2002/2003 a început o tendinţă negativă care a dus la cifrele de astăzi.

În anul 2012/2013, doar 57,7% dintre tinerii care au absolvit liceul au continuat studiile la universitate. În termeni absoluţi, în pofida diferitelor reforme care ar fi trebuit să eficientizeze şi să relanseze universităţile italiene – demers ce ar fi trebuit să servească drept forţă motrice pentru economie – sistemul universitar a pierdut aproape 100.000 de înscrieri.

Niciodată criza şi creşterea galopantă a şomajului, afectând mai ales tinerii, nu au riscat să facă Italia să piardă şi acest tren. Toate organismele internaţionale care se ocupă de sistemele de educaţie confirmă beneficiile creşterii nivelului de educaţie al populaţiei asupra sistemelor economice şi sociale ale ţărilor.

Italia, pe lângă faptul că are unul dintre cele mai scăzute niveluri de absolvenţi universitari, este şi una dintre puţinele ţări care au redus drastic investiţiile în educaţie în ultimii zece ani, alocând foarte puţini bani şi pentru cercetare şi dezvoltare.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, vești înfiorătoare – e în comă la Terapie Intensivă! Ultimele informații de la bunul prieten al lui „Il Luce”: „Situația este critică! Să ne rugăm pentru el”. Update, luni, 6 aprilie
Capital.ro
Regulă la bloc. Proprietarii sunt chemați la vot, adunarea generală ia decizia finală: Administratorul NU decide
Playtech.ro
Cât costă o noapte de cazare în Craiova dacă vrei să mergi la Târgul de Paște: românii, impresionați de ce au văzut în orașul Olguței Vasilescu
Adevarul
Povestea olteanului cu plantații de portocali și măslini în Grecia: „Am plecat la muncă. La început treceam granița ilegal”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
Ce pensie vei avea dacă ai lucrat cu salariul minim pe economie. Ministrul Muncii: „Este realitatea”
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj