Italienii îşi depozitează fructele în peşteri pentru a face faţă crizei. Ei reduc astfel consumul de electricitate

Cultivatorii de mere din nordul Italiei folosesc frigiderele naturale din peşterile săpate sub un deal pentru a-şi depozita recolta într-un mediu controlat care menţine o temperatură constantă în toate anotimpurile.
Daniel Spătaru
21 sept. 2022, 14:53
Italienii îşi depozitează fructele în peşteri pentru a face faţă crizei. Ei reduc astfel consumul de electricitate

La trei sute de metri sub livezile de meri din Predaia, un mic oraş din regiunea Trentino, grupul Melinda a pus la punct 34 de spaţii de refrigerare în vaste peşteri unde poate păstra 12-13% din producţie şi în acelaşi timp să îşi reducă costurile cu energia electrică. În aceste spaţii de depozitare din peşteri, merele sunt ţinute în cutii de plastic şi manipulate de muncitori cu motostivuitorul.

Din punct de vedere al impactului asupra mediului, am văzut mai multe avantaje şi beneficii. Unul este cu siguranţă în termeni de energie pentru că în urma unui test pe care l-am făcut anul trecut am măsurat o economie de electricitate de 32%„, a spus Mauro Erlicher, managerul depozitului subteran.

În prezent, în aceste peşteri sunt depozitate aproximativ 30.000 de tone de mere, o cifră care ar urma să ajungă la 40.000 de tone în viitorul apropiat.

Citeşte şi Proprietarii de mașini electrice, copleșiți de criza energetică. Șoferii denunță o mare țeapă și vor să revină pe benzină: „Rentabilitatea unei mașini electrice nu se mai justifică!”

Erlicher a explicat că marile spaţii de depozitare la rece de la suprafaţă utilizează panouri de tip ‘sandwich’ cu izolaţie şi mai multe straturi de metal pentru a păstra temperatura scăzută în interior. În cazul peşterilor subterane, roca acţionează ca un panou sandwich, „cât mai natural posibil”.

Înainte ca peşterile să fie utilizate, roca este răcită cu ajutorul gazelor până la o adâncime de 5-7 metri, ceea ce înseamnă că peştera poate menţine o temperatură constantă de un grad Celsius.

Citeşte şi Marea Britanie aruncă un colac de salvare, pentru a scoate firmele din crize. Preţul la gaze şi electricitate va fi înjumătăţit pentru companii

În condiţiile în care la suprafaţă vara se apropie de sfârşit, fermierii au început recoltatul merelor din livadă, o operaţiune care va continua timp de 30-40 de zile.

Unul dintre fermieri, Loris Calliari, a spus că iniţial a fost sceptic când a auzit de ideea depozitării în peşteră dar a fost convins de rezultate. „Am ezitat la început, apoi ne-am dat seama că funcţionează pentru că permite o mare economie de energie şi este foarte sustenabil. Sperăm să putem continua cu proiectul nostru”, a spus Loris Calliari.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Victor Becali, șocat de salariul lui Denis Drăguș la FCSB! Cuvântul rostit când a auzit suma astronomică
Capital.ro
Patronii din România caută tot mai des acești muncitori. Care sunt motivele pentru care îi preferă
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului