IZVORUL TĂMĂDUIRII 2018. Rugăciunea pe care să o spui de Izvorul Tămăduirii

În prima vineri de după Paști a fiecărui an, Biserica Ortodoxă sărbătorește Izvorul Tămăduirii, praznic închinat Maicii Domnului.
Iulian Tudor
13 apr. 2018, 03:44
IZVORUL TĂMĂDUIRII 2018. Rugăciunea pe care să o spui de Izvorul Tămăduirii

IZVORUL TĂMĂDUIRII. Denumirea de Izvorul Tămăduirii trimite la o serie de minuni care au fost săvârșite la un izvor din apropierea Constantinopolului, scrie dcnews.ro. Creștinii ortodocși iau parte la slujba de sfințire a apei, care are loc de Izvorul Tămăduirii, iar preotul îi stropește cu aghiasmă pe toți cei aflați în biserică, pentru a alunga spiritele rele. Potrivit tradiției, apa sfințită în această zi îi ajută pe oameni să se umple de Duhul Sfânt și să își vindece suferințele și bolile.

Citeşte şi IZVORUL TĂMĂDUIRII, ziua în care se sfinţesc apele. Ce nu au voie FEMEILE să facă în această zi

IZVORUL TĂMĂDUIRII. Iată ce rugăciune se rostește cu ocazia acestei sărbători:

„Doamne Dumnezeule Atotputernic, doctorul sufletelor și vindecător al organismelor, iartă-ne fiecare păcat pe care l-am făcut accidental sau involuntar. Robul tău (n.r. numele) cer umilr iertare, iluminare și vindecare. Luminează-ne ochii, curăță-ne corpul de orice boală și îndrumă-ne pe calea credinței tale sfinte. Doamne, ține departe toți dușmanii vizibili și invizibili și binecuvântat să fie Duhul tău de viață, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”, este rugăciunea pe care o spun creștinii ortodocși.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT