James Cameron, dat în judecată pentru 50 de milioane de dolari, într-un proces ce vizează „Avatar”

Artistul britanic Roger Dean l-a dat în judecată pe regizorul James Cameron din cauză că acesta i-ar fi copiat ideile în filmul "Avatar" şi îi cere despăgubiri în valoare de 50 de milioane de dolari, informează BBC, potrivit Mediafax.
Romania TV
01 iul. 2013, 16:48
James Cameron, dat în judecată pentru 50 de milioane de dolari, într-un proces ce vizează

Roger Dean, care a creat coperte de album pentru trupele de rock progresiv Yes şi Asia, a depus acţiunea împotriva lui Cameron la un tribunal din New York.

Artistul l-a acuzat pe Cameron că „a copiat, distribuit şi exploatat cu bună ştiinţă” imaginile sale originale. „Avatar” este filmul care a înregistrat cele mai mari încasări din toate timpurile, 2,8 miliarde de dolari de la lansarea sa, în 2009.

De asemenea, „Avatar” a fost nominalizat la nouă premii Oscar în 2010 şi a câştigat trei distincţii – pentru cea mai bună scenografie, cea mai bună imagine şi cele mai bune efecte vizuale. Acţiunea din ‘Avatar” are loc pe o planetă îndepărtată, numită Pandora.

În dosarul depus în instanţă, Roger Dean, care este descris ca „un artist şi designer internaţional ale cărui imagini evocative şi vizionare… au creat un nou gen”, susţine că James Cameron „i-a studiat opera în perioada de pregătire pentru film”.

Dean a absolvit Royal College of Art în Londra, în 1968. Acesta susţine că lumea prezentată în „Avatar” este inspirată din operele sale şi declaraţiile sale sunt susţinute de diferite comentarii de pe internet.

Pe de altă parte, James Cameron spune că a avut ideea să creeze lumea din „Avatar” în 1995, deşi Dean afirmă că i s-a propus să creeze lumea din „Avatar” în 2005, la Festivalul de la Cannes.

Procesul lui Dean este cea de-a doua acţiune de acest gen împotriva lui Cameron, legată de „Avatar”. În martie, scenaristul Bryant Moore a obţinut în instanţă dreptul să îşi continue procesul împotriva lui Cameron, despre care spune că s-ar fi inspirat din scenariul pe care cel dintâi i l-a trimis.

James Cameron a anunţat deja că va realiza două filme care continuă acţiunea din „Avatar”, acestea fiind în preproducţie. Primul ar trebui să aibă premiera în decembrie 2014, iar al doilea, în 2015.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT