Jay Leno renunţă la „The Tonight Show”. Cine va fi înlocuitorul faimosului moderator

Reţeaua de televiziune americană NBC a anunţat, miercuri, că Jimmy Fallon va găzdui emisiunea "The Tonight Show" din primăvara anului 2014, când Jay Leno îşi va finaliza contractul de prezentator al acestui program, potrivit Mediafax.
Romania TV
03 apr. 2013, 19:54
Jay Leno renunţă la

După două decenii de activitate, Jay Leno a anunţat că va renunţa la „The Tonight Show” în primăvara lui 2014, locul lui urmând să fie luat de Jimmy Fallon, care în prezent este gazdă a show-ului „Late Night”, difuzat tot pe NBC, potrivit nbcnews.com.

Jimmy Fallon, care din 2009 prezintă „Late Night”, îl va înlocui pe Jay Leno la emisiunea „The Tonight Show” din februarie 2014, potrivit The New York Times.

Anunţul oficial al NBC vine după câteva luni de zvonuri potrivit cărora Fallon urma să îi ia locul lui Leno, în condiţiile în care contractul acestuia din urmă cu NBC expiră anul viitor.

„Jay Leno este un simbol al divertismentului, făcând de peste 20 de ani milioane de oameni să râdă în fiecare seară a săptămânii”, a declarat Steve Burke, Chief Executive Officer (CEO) al NBCUniversal.

Potrivit acestuia, perioada atât de lungă de timp în care Jay Leno a fost gazda celui mai apreciat „late-night show” (emisiune de divertisment de seară, n.r.) este „un testament al eticii sale şi al dăruirii sale pentru telespectatori şi pentru NBC”.

La rândul său, Jay Leno l-a felicitat pe Jimmy Fallon. „Sper că vei fi la fel de norocos ca mine şi vei reuşi să îţi păstrezi locul de muncă până când vei deveni tipul cel bătrân”, a glumit Jay Leno. „Dacă o să aveţi nevoie de mine, mă găsiţi (parcat, n.r.) în garaj”, a mai spus Leno.

„Sunt foarte încântat să găzduiesc un show care începe astăzi în loc de mâine”, a glumit Jimmy Fallon, făcând referire la modificarea orei sale de intrare în emisie – 23.00, în loc de 00.35 (ora de începere a emisiunii sale din prezent „Late Night”, n.r.).

Pentru a face şi mai uşoară tranziţia pentru Fallon, „The Tonight Show” se va filma în New York, în Rockefeller Plaza, acolo unde era filmat iniţial show-ul. Acesta este locul unde în prezent se filmează emisiunea „Late Night”, găzduită de Fallon.

Producătorul executiv al „The Tonight Show” va fi Lorne Michaels, creatorul şi producătorul show-ului „Saturday Night Live”.

Cu excepţia celor şapte luni foarte controversate când a fost înlocuit cu Conan O’Brien, Jay Leno a fost gazda „The Tonight Show” timp de 20 de ani, devenind o legendă a televiziunii şi divertismentului.

Jay Leno, în vârstă de 62 de ani, prezintă „The Tonight Show” din 1992, când l-a înlocuit pe Johnny Carson. El a părăsit pentru scurt timp emisiunea în 2009, pentru un show în prime time la aceeaşi televiziune, fiind înlocuit cu Conan O’Brien. Însă audienţele scăzute înregistrate de O’Brien i-au determinat pe cei de la NBC să mute noua emisiune a lui Leno în intervalul original al acestuia, 23.35, şi pe cea a lui O’Brien, după miezul nopţii.

După o aprigă dispută, O’Brien şi-a dat demisia, primind despăgubiri de 33 de milioane de dolari de la NBC, iar Leno s-a reîntors ca gazdă a „The Tonight Show” în martie 2010.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Jucătorul care s-a îmbătat în avionul naționalei și s-a luat de selecționer. ”Nu m-a băgat nici măcar un minut în trei meciuri amicale”
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât este indemnizaţia de plasament la final de 2025: tabel oficial în funcţie de judeţ
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Ce a spus Trump despre întâlnirea cu Nicușor Dan. Se negociază "la sânge"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet