Jigniri între şeful CJ Mehedinţi şi un senator – „idiot”, „dobitoc”, „frustrat”, „complexat”

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, l-a făcut "idiot şi "dobitoc" pe senatorul Marius Bălu, fost şef al CJ, după ce acesta din urmă a acuzat ilegalităţi în procedura de achiziţie a aparaturii pentru noua maternitate din Drobeta Turnu Severin.
Romania TV
14 dec. 2013, 17:24
Jigniri între şeful CJ Mehedinţi şi un senator -

Clădirea Blocului Materno-Infantil din Drobeta Turnu Severin, a cărei construcţie a început în anul 1990, a fost inaugurată, fără aparatură, în 1 august, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu (PSD), promiţând atunci că unitatea va fi dotată cu aparatură în scurt timp şi „cel mai târziu la finele lunii noiembrie se va naşte primul copil în noua maternitate”.

Blocul Materno-Infantil este însă în continuare nefuncţional, neavând aparatură, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi afirmând că sunt în derulare procedurile de achiziţie a aparaturii, în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro în sistem de leasing financiar.

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, senatorul PDL Marius Bălu (PDL), a acuzat ilegalităţi în procedura de achiziţie a aparaturii, în ultima conferinţă de presă susţinută la începutul lunii decembrie la sediul PDL Mehedinţi.

„Procedura este total ilegală, suma este mult mai mare faţă de suma estimată în proiect pentru a se dota, ştiu foarte bine proiectul Blocului Materno- Infantil, doar eu l-am făcut. Este vorba despre 2,5 milioane de euro necesari pentru dotare. De unde a apărut suma de aproape patru milioane de euro din caietul de sarcini aferent acestei achiziţii? La licitaţie a apărut o singură firmă, este un aranjament foarte clar. Diferenţa este enormă, diferenţa trebuie să dea de gândit tuturor organelor competente”, a susţinut Marius Bălu.

Bălu a mai spus că hotărârea Consiliului Judeţean de aprobare a finanţării pentru dotarea cu aparatură a maternităţii este ilegală şi, în plus, contractul de împrumut în sistem de leasing financiar nu are avizul Ministerului Finanţelor, aviz absolut obligatoriu.

În replică, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, l-a făcut „idiot” şi „dobitoc” pe senatorul Marius Bălu, spunând că acesta nu a făcut nimic pentru sistemul sanitar în perioada în care a condus CJ.

Preşedintele CJ Mehedinţi a explicat că motivele care au făcut ca noua maternitate să nu fie dotată cu aparatură până în luna decembrie, aşa cum a promis, sunt legate de procedurile care trebuie urmate pentru accesarea unui împrumut.

„Faptul că astăzi s-a întârziat şi nu suntem în situaţia, aşa cum am promis, ca până la finele lunii decembrie să se nască în maternitate, nu se datorează decât faptului că legislaţia, etapele care trebuie parcurse au un curs firesc pe care nu poţi să-l depăşeşti. Dacă-l depăşeşti, îl încalci, dacă îl încalci, ai probleme”, a mai spus Duicu.

Conform preşedintelui CJ Mehedinţi, la licitaţia publicată pe SEAP pentru dotarea Blocului Materno-Infantil s-a înscris o singură firmă, licitaţia a fost adjudecată, s-a trecut de etapa tehnică a procedurii, urmând să se realizeze precontractul şi mai apoi documentaţia să fie depusă la Minsiterul Finanţelor pentru a obţine avizul Comisiei de avizare, necesar pentru finanţare.

„Faptul că a venit o singură firmă nu este vina nimănui, este singura firmă care s-a înscris. Nu-şi permite nimeni să facă un contract ilegal, pentru că nici nu se poate să faci un contract ilegal. Doar pe vremea PDL puteai să faci contracte ilegale, pentru că după ce s-a adjudecat şi a fost singura firmă, s-au depăşit cele 45 de zile în care a stat pe SEAP, este un termen pe care se stă pe SEAP, 45 de zile. Poate înţelege şi Bălu cum se face că a stat degeaba patru ani de zile preşedinte la Consiliul Judeţean. După 45 de zile s-au deschis ofertele. Prima ofertă care a fost finalizată a fost etapa tehnică, etapa tehnică în ce a constat? Ca toate caracteristicile şi datele tehnice pe care le-am solicitat prin caietul de sarcini să se regăsească în această adjudecare. Până nu fiecare meic, fiecare specialist, fiecare şef de secţie nu a convenit cu firma care a adjudecat, nu şi-a pus semnătura şi ştampila că este de acord cu aparatura care va fi adusă, nu s-a trecut de faza tehnică. S-a depăşit etapa tehnică, s-a trecut la a doua fază, etapa economică. Zilele trecute, împreună cu firma care s-a ocupat de finanţare, a fost întâlnirea cu juriştii, cu aparatul Consiliului Judeţean, cu aparatul spitalului. A treia etapă care urmează este precontractul împreună cu alte două etape finalizate, se face un draft de documente, care merg la Ministerul Finanţelor, la Comisia de avizare de care vorbea domnul Bălu. Deci domnul Bălu, din punctul meu de vedere, este un idiot şi un dobitoc”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu.

Contactat telefonic, sâmbătă, pentru a comenta jignirile aduse de Duicu, senatorul Marius Bălu l-a catalogat pe acesta ca fiind „complexat, frustrat şi disperat”.

„Pentru mine această reacţie deplasată certifică faptul că am avut dreptate. Procedura este total ilegală, lucru confirmat şi de către Ministerul Finanţelor, şi că am devoalat un plan de a fura 1,5 milioane de euro. Este foarte clar că Duicu este un tip complexat, frustrat şi disperat că după aproape doi ani judeţul Mehedinţi este pe buza prăpastiei. Obiectivul meu politic este binele mehedinţenilor, şi nu reeducarea unui personaj ca Adrian Duicu. Unde nu există cei şapte ani de acasă nu am ce să comentez”, a declarat Marius Bălu.

Lucrările de construcţie a Blocului Materno-Infantil din Drobeta Turnu Severin au fost începute în anul 1990, de către Hidroconstrucţia, iar ulterior au fost oprite. În 2009, clădirea a trecut în administrarea Consiliului Judeţean Mehedinţi, iar în octombrie 2009 s-a făcut licitaţia pentru continuarea lucrărilor. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la aproximativ 59 de milioane de lei (circa 13,5 milioane euro), lucrările fiind realizate de S.C. Confort S.A.

Actuala maternitate din Drobeta Turnu Severin funcţionează într-o clădire construită în 1930 şi care a avut iniţial destinaţia de hotel. În ultimii zece ani, maternitatea nu a mai fost autorizată de către Inspectoratul de Stat în Construcţii întrucât imobilul a fost afectat de două cutremure.

 

DailyBusiness
Pensii 2025. Cu cât vor scădea pensiile de peste 3000 de lei, de la 1 august, după taxarea CASS
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Bărbatul care a lovit o femeie de faţă cu fiica ei rupe tăcerea: „M-a lovit și m-a mușcat!” Scandalul din parc explodează la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Decizie fără precedent pentru cei care au cont la bancă. Se dau banii înapoi. Taxele au fost declarate ilegale
Playtech.ro
Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică
DailyBusiness
Gigi Becali, afectat de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Ce pensie va avea de la 1 august
Adevarul
Momentul în care un tânăr de 18 ani vandalizează un semafor pietonal în Pitești
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Inflația accelerează: Românii, tot mai afectați de valul scumpirilor
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Incident șocant la o nuntă din Vâlcea: O mireasă a fost bătută de mire în mijlocul petrecerii, pentru că a supărat-o pe soacră
Cancan.ro
Milionarul Mihai Bizu, care a încercat să-și înece soția în jacuzzi, și-a primit SENTINȚA! Cât va sta în spatele gratiilor
Playsport.ro
Dacă routerul WiFi are port USB, atunci ai o comoară. Iată cum îl transformi într-un...
Capital.ro
Elena Udrea, răzbunată?! Ce se întâmpla, de fapt, după gratii. Abia acum se află adevărul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Amendă fără precedent pentru românii care stau la bloc!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Satul care a devenit „capitala trandafirilor” din România