Karl Lagerfeld, NEBUN după feline. Pisica designerului are iPad şi două menajere

Karl Lagerfeld, designerul casei de modă Chanel, recunoştea anul trecut că nu îşi imaginează cum ar fi să aibă copii. Se pare însă că ceva l-a făcut să-şi descopere latura paternă. Iar acel ceva are blană, gheruţe şi se bucură de privilegii la care unii copii pot doar să viseze.
Romania TV
06 iun. 2012, 18:37
Karl Lagerfeld, NEBUN după feline. Pisica designerului are iPad şi două menajere

Dacă până la 78 de ani nu a făcut copii, Karl Lagerfeld s-a gândit să investească timp în educarea ca la carte a pisicii care a intrat de câteva luni în viaţa lui. Choupette este o siameză pe care mogulul din lumea modei a primit-o în dar în luna ianuarie, iar de atunci i-a acordat cea mai mare parte a timpului său.

A învăţat-o să mănânce elegant, dar şi să fie în pas cu tehnologia modernă, cumpărându-i un iPad pe care mâţa se poate juca după pofta inimii. Iar Lagerfeld este cum nu se poate mai mândru, după cum s-a putut vedea şi pe Twitter.

„Choupette mănâncă pe aceeaşi masă la care mănânc eu, dar are mâncarea ei. Nu se atinge de a mea. Nu vrea să mănânce pe podea. Doarme învelită şi chiar ştie să folosească un iPad”, o laudă Lagerfeld.

Iar când stăpânul este plecat, Choupette are la dispoziţie două menajere care au în permanenţă grijă de ea şi care au ca obligaţie de serviciu să ţină un jurnal cu stările, mişcările şi obiceiurile culinare ale pufoasei feline, jurnal care a ajuns deja la 600 de pagini.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT