Kelemen: Încurajăm comunitatea maghiară ca la alegerile pentru PE să voteze cu UDMR

Încurajăm comunitatea maghiară ca la alegerile pentru Parlamentul European să voteze cu UDMR, iar la referendum să voteze cu DA la ambele întrebări, a subliniat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, astăzi, la Satu Mare, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu Kereskényi Gábor, preşedintele organizaţiei locale şi cu Pataki Csaba, preşedintele organizaţiei judeţene a Uniunii.
Romania TV
19 mai 2019, 15:46
Kelemen: Încurajăm comunitatea maghiară ca la alegerile pentru PE să voteze cu UDMR

Preşedintele Kelemen Hunor a adăugat că, în afară de UDMR, nicio altă formaţiune nu va reprezenta valorile şi interesele maghiarilor în Parlamentul European, comunitatea maghiară nu este pentru ei o prioritate. „Spun asta nu numai din cauza izbucnirilor naţionaliste – şi subliniez acest lucru – dar şi pentru că, toată lumea, inclusiv partidele româneşti, au alte priorităţi, care sunt absolut raţionale din punct de vedere politic şi electoral, deci nimeni nu va asigura o voce puternică a comunităţii maghiare, în afară de UDMR, indiferent cine ce spune şi cu ce oferte se adresează maghiarilor din România”, a precizat preşedintele UDMR, citat într-un comunicat de presă.

Dacă UDMR nu va fi prezentă în PE, atunci comunitatea maghiară din România nu îşi va putea transmite mesajul în Europa, a subliniat el.

Preşedintele UDMR a spus că partidele româneşti consideră alegerile din 26 mai drept o competiţie între forţele politice interne sau chiar un exerciţiu înaintea alegerilor prezidenţiale din toamnă.

„Noi am ales să nu ne implicăm în astfel de jocuri politice şi am acţionat în acest sens. În timp ce partidele româneşti au vorbit despre adversarii lor care trebuie învinşi pe plan intern, fără să intre în dezbaterea problematicii europene. UDMR a vorbit însă despre provocările UE, schimbările care vor urma în cadrul forului comunitar şi soluţiile la problemele reale din acest spaţiu”, a spus Kelemen.

Kelemen Hunor a precizat că România trebuie să rămână în UE şi să aleagă un comportament prin care să nu se apropie neapărat de tendinţele statelor puternice, ci să vadă un viitor şi o oportunitate în cooperarea regională.

„Din perspectiva schimbărilor şi provocărilor care ne aşteaptă, spunem că sunt cele mai importante alegeri europarlamentare de când am intrat în UE. Anii următori vor aduce reforme care sunt foarte necesare şi care vor influenţa şi viaţa noastră de zi cu zi. În primul rând, trebuie să răspundem bine la provocările economice, ar trebui să planificăm împreună, deoarece niciun stat membru, singur, nu poate concura cu puteri economice precum Statele Unite, China şi Rusia”, a subliniat preşedintele UDMR.

O altă provocare majoră o reprezintă politica de securitate: „Marea întrebare este dacă Uniunea Europeană este sau nu capabilă să asigure protecţia graniţelor externe, în caz contrar libertăţile din interiorul spaţiului european pot fi în pericol, deoarece zona Schengen nu are cum să funcţioneze dacă graniţele externe nu sunt sigure. Dincolo de aceste aspecte trebuie să facem faţă problemelor de securitate internă, pentru fiecare stat, iar acolo trebuie o cooperare mult mai strânsă, deoarece există multe pericole, cum ar fi terorismul, traficul de arme şi de droguri”.

Cea de-a treia provocare majoră pentru Uniune este situaţia demografică şi afectează statele membre din vestul şi din estul Europei. „Dacă vorbim doar despre România, diferitele statistici estimează că până în 2030 populaţia va scădea sub 16 milioane, practic cu 4 milioane şi jumătate mai puţin populaţie activă. Aceasta poate şi trebuie să se schimbe prin politici familiale şi politici demografice coerente, iar UE ar trebui să ofere statelor membre resursele necesare în acest sens „, a subliniat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Modificările aduse tratatelor UE sunt necesare din mai multe puncte de vedere, a mai declarat preşedintele Kelemen Hunor. În privinţa reformelor, UDMR va milita pentru includerea protecţiei minorităţilor autohtone în legislaţia europeană – aceasta fiind o problemă demografică, de securitate şi economică în acelaşi timp, iar dincolo de aceste aspecte, reprezintă şi o dimensiune a politicii morale.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Haziran, pusă la zid pentru că stă în chirie! Soția lui Luis Gabriel, replică acidă: „Când plătești câteva mii...”
Fanatik.ro
Marius Croitoru, înjurat ca la ușa cortului de Zoran Mitrov în Botoșani – Rapid!? Reacția fotbalistului la flash-interviu și răspunsul antrenorului: „Sunt surprins!”. Update
Capital.ro
Vârsta de pensionare ar putea crește pentru românii din această țară. Ce grupe de vârstă ar putea munci mai mult
Playtech.ro
Inflație sau devalorizare? Diferența pe care mulți români nu o înțeleg și cum îți afectează, de fapt, banii
Adevarul
Autostrada care va face uitată aglomerația de pe DN1 Sibiu - Brașov. Cum se lucrează pe șantierul A13 Sibiu - Făgăraș
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 34 de ani și-a pierdut viața după ce și-a abandonat soția pe marginea unui drum din Italia. În mașină se afla și fiul lor de 9 ani
iamsport.ro
Se apropie sfârșitul pentru CFR Cluj! Ce decizie au luat toți jucătorii din lot
MediaFlux
ANAF trimite românilor decizii de impunere pentru banii câștigați. E vizată perioada 2021 – 2024
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România