Klaus Iohannis a promulgat legea care scade taxa de solidaritate. Cât ar trebui să plătească acum OMV Petrom

Președintele Iohannis a promulgat Legea care "îndulcește" taxa de solidaritate pentru Petrom, compania care a susținut că nu se califică la plata ei în vechea formă și o anulează pentru BSOG.
Mircea Filipescu
13 mai 2023, 14:48
Klaus Iohannis a promulgat legea care scade taxa de solidaritate. Cât ar trebui să plătească acum OMV Petrom

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 12 mai,  mai multe decrete, inclusiv unul referitor la noua lege privind taxa de solidaritate în energie, care a fost “îndulcită” în privința prevederilor față de forma inițială.

„Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 186/2022 privind unele măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2022/1.854 a Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie (PL-x 128/06.03.2023)”.

Promulgarea vine după ce Iohannis a retrimis Legea în Parlament, care a modificat-o în două puncte principale. Practic, noua lege, asumată de toată clasa politică, introduce special pentru Petrom o taxă aplicată la cantitatea de țiței rafinat, care este de 350 de lei pe tonă și anulează plata taxei de solidaritate pentru Black Sea Oil and Gas, care nu a avut producție în trecut, exploatarea gazelor din Marea Neagră debutând abia în 2022.

Citește și: Angajări 2023. Se caută mecanici, salarii de 5000 de lei pe lună în ţară/2500 euro în străinătate

Cum Petrom a rafinat anul trecut 4,6 milioane de tone de țiței și produse semifinite (date din raportul anual) rezultă că ar urma să plătescă o taxă de 1,47 de miliarde de lei, deci circa 300 de milioane de euro, pentru o cantitate de petrol rafinată de 4,2 milioane de tone, potrivit estimărilor Economica.net.

Mult mai puțin decât în vechea formă, dar în acea formă compania a spus că nu se califică la plata taxei, pentru că nu i se aplică, pe când calculele Guvernului estimau că firma ar trebui să plătească un miliard de euro.

BSOG scapă de plata taxei pentru că, potrivit unui nou amendament votat, „contribuabilii care în perioada 2018 – 2021 nu au obținut producție din domeniile prevăzute la art. 1 alin (1) nu datorează contribuția de solidaritate”.

Toate celelate companii vizate, cele mai mari fiind Romgaz și Rompetrol, vor plăti taxa așa cum se știa, pentru că nu se schimbă nimic pentru ele.

Citește și: Mugur Isărescu: „Gaura de 20 de miliarde de la buget e o obscenitate”. Ce spune guvernatorul BNR despre preţuri şi impozitarea progresivă

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
El e principala țintă a FCSB-ului în mercato din iarnă: 3 milioane de euro!
Capital.ro
Volkswagen a rechemat mii de mașini electrice în service. Bateriile pot provoca incendii în anumite situații. Ce modele sunt vizate
Playtech.ro
Ce să faci cu jaluzelele în fiecare seară, când temperaturile scad. Trucul simplu pentru o casă mai călduroasă
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT