Klaus Iohannis îl primeşte la Palatul Cotroceni pe preşedintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, miercuri, la Palatul Cotroceni, de la ora 11.30, pe preşedintele Republicii Federale Germania Frank-Walter Steinmeier, care face o vizită oficială în România.
Filip Stan
24 mai 2023, 10:16
Klaus Iohannis îl primeşte la Palatul Cotroceni pe preşedintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier

Klaus Iohannis şi  Walter Steinmeier vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, urmate de declaraţii de presă comune.

Conform Administraţiei Prezidenţiale, vizita de stat a preşedintelui Republicii Federale Germania reprezintă un moment important cu încărcătură simbolică al relaţiei excelente româno-germane, cu caracter strategic, dintre cele două ţări.

„Aceste relaţii se bazează pe o prietenie tradiţională, pe o cooperare aprofundată în plan bilateral, european şi multilateral, precum şi pe relaţii istorice şi interumane îndelungate, fiind susţinute şi de importanta comunitate românească din Germania şi de minoritatea germană din România, care joacă un rol semnificativ de catalizatori ai relaţiei bilaterale”, mai informează Administraţia Prezidenţială.

Discuţiile celor doi şefi de stat vor fi axate pe dezvoltarea şi aprofundarea cooperării româno-germane în toate domeniile de actualitate, în plan politic, de securitate şi economic, având în vedere că Germania este un aliat de încredere al României, care contribuie la asigurarea securităţii în regiune şi, în acelaşi timp, cel mai important partener comercial al ţării noastre şi al doilea investitor în economia românească.

„Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Frank-Walter Steinmeier vor transmite un mesaj de solidaritate şi sprijin pentru Ucraina şi poporul ucrainean în faţa agresiunii brutale a Federaţiei Ruse. De asemenea, în cadrul convorbirilor vor fi abordate şi sprijinul şi susţinerea puternice ale celor două ţări pentru Republica Moldova. Cei doi şefi de stat vor avea şi un schimb de opinii privind evoluţia situaţiei de securitate şi consolidarea în continuare a posturii de apărare înaintată pe Flancul Estic al NATO, în pregătirea Summitului de la Vilnius”, mai indică sursa menţionată.

Citeşte şi: Greva profesorilor, ziua a 3-a. Sindicaliștii din Educație i-au invitat pe reprezentanții Guvernului la sediul FSLI

La Bucureşti, preşedintele german va avea, miercuri, convorbiri politice cu prim-ministrul Nicolae Ciucă şi, la Parlamentul României, cu preşedinta Senatului Alina Gorghiu şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu. De asemenea, este planificată o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri.

Joi, preşedinţii Klaus Iohannis şi Frank-Walter Steinmeier se vor afla la Sibiu. Astfel, de la ora 10.00, cei doi oficiali vor participa  la manifestările prilejuite de sărbătorirea „Zilei Eroilor”, la Cimitirul Eroilor şi Veteranilor de Război din Sibiu.

Conform agendei preşedintelui Klaus Iohannis, de la ora 11.25, Frank-Walter Steinmeier va fi primit la sediul Primăriei Sibiu. De la 11.45, cei doi şefi de stat vor avea o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii germane din România, iar de la 12.40 vor vizita Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”. De asemenea, de la ora 14.30, cei doi vor vizita Biserica evanghelică fortificată din comuna Cristian.

Vineri, preşedintele federal Walter Steinmeier va vizita, împreună cu primarul Dominic Fritz, centrul oraşului Timişoara, arată Ambasada Germaniei la Bucureşti, în comunicatul de presă. În cadrul unui tur, oficialul german va afla mai multe despre importanţa istorică, economică şi culturală a oraşului, precum şi despre coexistenţa diferitelor grupuri etnice şi comunităţi religioase din oraş. El va vizita, de asemenea, Liceul Teoretic Nikolaus Lenau şi se va întâlni cu reprezentanţi ai minorităţii germane şi ai celei evreieşti.

„Vizita de stat a preşedintelui federal Frank-Walter Steinmeier marchează un moment culminant în cadrul parteneriatului nostru strâns. Aceasta subliniază prietenia noastră adâncă şi îndelungată cu România, precum şi interesul nostru deosebit pentru aprofundarea în continuare a acestei prietenii. Amploarea relaţiilor noastre bilaterale se reflectă în schimburile strânse la nivel politic, în relaţiile economice intense cu Germania, care este cel mai important partener comercial al României, precum şi în schimburile culturale şi cu societatea civilă. În acest sens, în special minorităţii germane din România şi comunităţii româneşti din Germania le revine un important rol de punte de legătură. Mai ales în vremurile dificile ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, este important ca noi, în Europa, să rămânem uniţi şi să fim alături de Ucraina. Suntem deosebit de recunoscători că avem alături de noi un astfel de partener excelent şi de încredere precum România. Vizita de stat a preşedintelui federal este, de asemenea, o expresie a acestei recunoştinţe”, a afirmat Frank-Walter Steinmeier, conform sursei citate.

Citeşte şi: Lucian Bode, după ce Consiliul de Etică a confirmat că nu a plagiat: „A fost o campanie mizerabilă, politică, dusă de USR împotriva mea”

DailyBusiness
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Spynews
Zodiile care vor avea parte de o săptămână excepțională. Norocul le surâde între 6 și 12 iulie
Fanatik.ro
Vedeta care a atras toate privirile în Campionatul Mondial 2026. Și-a etalat picioarele lungi într-o ținută provocatoare
Capital.ro
Primăria București anunță schimbări importante pentru transportul public. Mai multe trasee vor fi modificate: Lucrările durează un an
Playtech.ro
Semnele colorate de pe copacii din orașe au un înțeles precis. Ce transmit, de fapt, autorităților
Adevarul
„Arma secretă” de sub apă care ar opri orice inamic la Marea Neagră. De ce polonezii o au, iar România doar promite
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tată și-a pierdut fiul de 11 ani, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în Mehedinți. Bărbatul este în stare gravă
iamsport.ro
Un club de tradiție urmează să intre în faliment! Cine îi ia locul în campionat: ”Ea e moartă, la revedere, noua echipă e deja înscrisă!”
MediaFlux
Un val de aer rece lovește România, în plin sezon estival. Anunțul ANM: „vom fi travesați de un front atmosferic recE”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?