KLAUS IOHANNIS, fotografie alături de Barack Obama: „Am schimbat câteva fraze, l-am invitat în România”

Preşedintele Klaus Iohannis a postat, marţi seara, pe Facebook, o fotografie în care apare alături de preşedintele american Barack Obama, dar şi de cele două Prime Doamne. Imaginea a fost realizată la recepţia tradiţională oferită de şeful Statelor Unite, la care au participat şi şeful statului român şi soţia acestuia, Carmen.
Ionela Marcu
29 sept. 2015, 16:38
KLAUS IOHANNIS, fotografie alături de Barack Obama:

Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, au participat, luni, la recepția tradițională oferită de președintele american Barack Obama.

Şeful statului român a postat pe Facebook fotografia realizată cu prilejul dineului.

„Aseară, la recepția tradițională oferită de Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama„, a scris Klaus Iohannis pe Facebook. 

Președintele Klaus Iohannis a spus că întâlnirea cu președintele SUA, Barack Obama, a fost una „scurtă şi caldă”. Șeful statului l-a invitat pe Barack Obama în România.

„Am schimbat câteva fraze, am făcut o poză împreună. A fost foarte bine. Eu l-am invitat în România şi se lucrează. Diplomaţii noştri lucrează la vizite bilaterale şi când vom şti o să vă informăm„, a spus Klaus Iohannis.

Întrebat dacă a primit un răspuns cu privire la invitație, Klaus Iohannis a spus că „răspunsurile întotdeauna sunt pozitive, noi suntem politicoşi”.

CITEŞTE ŞI Klaus Iohannis, la Casa Albă. Şeful statului s-a întâlnit cu Joe Biden UPDATE FOTO

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT