Klaus Iohannis, în vizită oficială luni şi marţi în Croaţia

Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, luni şi marţi, într-o vizită oficială în Croaţia, în cursul căreia va avea întrevederi cu omologul croat, Kolinda Grabar-Kitarović, precum şi cu premierul Zoran Milanović.  
Iulian Tudor
14 iun. 2015, 15:57
Klaus Iohannis, în vizită oficială luni şi marţi în Croaţia

Potrivit anunţului de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, şeful statului va avea, luni, de la ora 17.00 (ora României), la sediul Guvernului din Zagreb, convorbiri oficiale cu prim-ministrul Zoran Milanović.

Citeşte şi: Klaus Iohannis şi soţia lui, Carmen, au mers duminică la Biserica Romano-Catolică în Mangalia

La ora 18.30 (ora României) este programată ceremonia primirii oficiale la Palatul Prezidenţial, de la ora 18.40 urmând să aibă loc discuţii cu preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarović, urmate, la ora 19.00, de convorbiri oficiale.

Ulterior, de la ora 19.45 (ora României), preşedinţii Klaus Iohannis şi Kolinda Grabar-Kitarović urmează să susţină o declaraţie de presă comună, scrie Mediafax.

Un dineu oficial oferit de preşedintele Republicii Croaţia în onoarea preşedintelui României este prevăzut să aibă loc de la ora 20.00, la Palatul Prezidenţial.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis va participa, de la ora 10.40 (ora României), la ceremonia depunerii unei coroane de flori la monumentul memorial „Vocea victimelor croate – Zidul durerii”, la Cimitirul Mirogoj din Zagreb.

Citeşte şi: Victor Ponta, dezamăgit de Klaus Iohannis: În ultimele zile a fost de o singură parte, aceea a partidului său

De la ora 11.00, şeful statului român are programată o întâlnire cu preşedintele Saborului (Parlamentului), Josip Leko.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Lovitură pentru cluburile din SuperLiga! CFR Cluj, Petrolul și UTA în pericol: „Modificăm legea insolvenței”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Legenda lui Dinamo a dezvăluit motivul pentru care a acceptat să semneze cu Steaua: ”Paradoxul a fost că...”
MediaFlux
Răsturnare în război! Se reiau negocierile de pace între Rusia și Ucraina săptămâna viitoare. Anunțul lui Steve Witkoff
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT