Klaus Iohannis, înainte de Congresul PPE, unde se va vedea cu Nehammer: „Intrarea României cu totul, în spaţiul Schengen, este un pas natural, care trebuie să se producă cât mai repede”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Bruxelles, că intrarea României cu totul, în spaţiul Schengen, este un pas natural care trebuie să se producă cât mai repede, precizând că pentru el, este mult mai importantă soluţia decât discuţia, într-un anumit moment.
Mircea Filipescu
01 feb. 2024, 12:07
Klaus Iohannis, înainte de Congresul PPE, unde se va vedea cu Nehammer:

”Nu este bine să ne imaginăm că avem nevoie de mari întruniri ale unor partide europene ca să discutăm chestiuni bilaterale. Negocieri se poartă tot timpul, la nivelurile potrivite, şi nu pot să vă spun dacă vom avea sau nu vom avea o discuţie pe această temă”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, întrebat dacă la Congresul PPE din luna martie va discuta cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, pe tema Schengen.

”Pentru mine, este mult mai importantă soluţia decât discuţia, într-un anumit moment. Eu cred că intrarea României cu totul, în spaţiul Schengen, este un pas natural, care trebuie să se producă cât mai repede”, a subliniat şeful statului.

Comisia Europeană a refuzat vineri să comenteze în legătură cu o propunere de ridicare a controalelor la frontiera terestră între Bulgaria, România şi Grecia, propunere făcută de mai mulţi politicieni din cele trei ţări într-o scrisoare adresată ministrului grec al migraţiei şi azilului Dimitris Kairidis.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, despre negocierile privind noul USL: „Poziția de președinte nu se joacă la masa verde”

„Cu siguranţă nu vom face comentarii despre conţinutul unei scrisori care nici nu ne-a fost adresată şi pe care nici nu am văzut-o. Funcţionarea Schengen, rolul sau partea Schengen care se aplică în prezent României şi Bulgariei este foarte bine cunoscută, adaptările la ceea ce a fost agreat de toate statele membre sunt de asemenea foarte bine cunoscute – aceasta este situaţia în care ne aflăm, nu vom face speculaţii despre nimic care ar putea depăşi asta până când vor fi luate alte decizii. Aşa cum ştiţi foarte bine, măsurile care au fost luate au necesitat ceva timp şi au presupus negocieri între statele membre şi astfel suntem acum într-o nouă situaţie care a relaxat controalele frontaliere până la un punct pentru anumite tipuri de călătorii către restul Uniunii Europene”, a declarat purtătorul de cuvânt principal al Comisiei Europene, Eric Mamer.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu promite dezvăluiri explozive după ce România a pierdut procesul cu Roşia Montană: „Am să vă pun la dispoziţie toate documentele, toate abuzurile, toate deciziile politice şi administrative”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT