Klaus Iohannis: Nu vom avea în România o criză alimentară, nu vom raţionaliza alimentele

Guvernul va trebui să se străduie foarte mult pentru a ţine preţurile la un nivel pe care românii şi-l pot permite, a avertizat preşedintele Klaus Iohannis, la News York, unde a dat asigur[ro c[ Rom\nia nu se va confrunta cu o criză a alimentelor.
Filip Stan
21 sept. 2022, 09:00
Klaus Iohannis: Nu vom avea în România o criză alimentară, nu vom raţionaliza alimentele

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marţi seară, la New York, că România nu se va confrunta cu o criză a alimentelor, chiar dacă vor exista creşteri de preţuri la unele produse.

„Nu cred că în România vom avea o criză alimentară şi nu cred că undeva în Europa vom avea o criză alimentară. Vom avea, este posibil, din păcate, o creştere la preţurile unor alimente”, a transmis preşedintele Iohannis, precizând că Guvernul are rolul de a ţine preţurile la un nivel pe care populaţia să-l poată suporta.

Citeşte şi: Iohannis dă asigurări: „Românii nu vor sta în frig la iarnă şi nici nu li se va stinge lumina”. Cum economiseşte el energie acasă

„Pentru români nu trebuie să apară semne de întrebare, nu vom avea în România o criză alimentară, nu vom raţionaliza alimentele, dar Guvernul va trebui să se străduie foarte mult pentru a ţine preţurile la un nivel pe care românii şi-l pot permite”, a mai transmis preşedintele, potrivit news.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, alături de energie, alimentele sunt folosite de Rusia ca armă, cu consecinţe la scară globală, şi că securitatea alimentară trebuie să rămână prioritară pe agenda internaţională, mai ales în sensul găsirii de soluţii concrete, iar România face deja acest lucru. El a precizat că România a fost în prima linie a răspunsului la criza multidimensională cauzată de agresiunea Rusiei.

Citeşte şi: Continuă sărăcirea românilor: prețul mediu al coșului de cumpărături e de patru ori mai scump în 2022, față de 2016

„Apreciez iniţiativa de care au dat dovadă Uniunea Europeană şi Statele Unite, care au făcut eforturi consistente pentru a contracara numeroasele consecinţe ale războiului brutal şi ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei. Alături de energie, alimentele sunt folosite de Rusia ca armă, cu consecinţe la scară globală, în special pentru partenerii noştri africani. Securitatea alimentară trebuie să rămână prioritară pe agenda internaţională, mai ales în sensul găsirii unor soluţii concrete. România face deja acest lucru. Practic, ca stat membru al NATO şi UE cu cea mai lungă graniţă cu Ucraina, România a fost în prima linie a răspunsului la criza multidimensională cauzată de agresiunea Rusiei”, a afirmat preşedintele.

El a amintit că, pe lângă sprijinirea a peste 2,3 milioane de refugiaţi ucraineni care ne-au trecut frontiera şi acordarea de ajutoare umanitare semnificative, o componentă cheie a susţinerii hotărâte şi responsabile a României pentru Ucraina a fost facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene.

”De la începutul invaziei, Portul românesc Constanţa, de la Marea Neagră, şi porturile noastre de la Dunăre au devenit principale porţi de acces pentru exportul de cereale ucrainene în străinătate. Peste 4 milioane de tone de cereale au tranzitat deja România, reprezentând 60% din cerealele exportate de Ucraina. Pentru a face posibil acest lucru, România a accelerat tranzitul către diferite părţi ale lumii”, a precizat Iohannis.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT